Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian şi era din Palestina cu tată păgân şi mamă evreică. Alergând la Hristos, a primit botezul de la episcopul Silvan. După moartea părinţilor ei, a împărţit toată averea la săraci, slobozindu-i din jugul robiei pe robii şi roabele sale. Îmbrăcându-se în haine bărbăteşti şi tunzându-şi părul, a intrat într-o mănăstire de călugări, cu numele Ioan. După ce a trăit acolo douăzeci de ani, a fost clevetită. Venise la mănăstire o schimnică şi socotind că e bărbat, a îndemnat-o la desfrânare şi apoi a pârât-o că a încercat să o necinstească.
Suzana s-a plecat bârfelii şi a cerut să i se dea canon pentru păcatul de care era învinuită. Când episcopul a aflat de aceasta, s-a dus la mănstire şi l-a mustrat pe stareţ, iar acesta a vrut să o descălugărească. Fericita, găsindu-se într-o nevoie ca aceasta, a cerut să vină la ea două fecioare şi două diaconiţe şi lor le-a destăinuit taina ei. Când s-a aflat adevărul, episcopul s-a umplut de uimire, a hirotesit-o diaconiţă şi a poruncit să fie stareţă.
Multe minuni a făcut ea în numele Lui Hristos. Când a venit ighemonul Alexandru în Elefterupole şi a adus jertfe idolilor, Sfânta, de bună voie, s-a dus acolo şi prin rugăciunea ei, a dărmat la pământ idolii. Pârâtă, a fost supusă la felurite chinuri şi la sfârşit aruncată în foc şi-a dat duhul, Lui Dumnezeu, luând cununa muceniciei.
