articol de Timotei Prahoveanul - Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Artiştii, iubitorii de frumos, creatorii de valori, au un loc aparte în creaţia Bunului Dumnezeu, fiind oameni înzestraţi cu daruri minunate, prin care talanţii sunt înmulţiţi în imagini, picturi şi zugrăviri ale zărilor îndepărtate, străbătând cu harul lor până dincolo de orizont şi dincolo de materie chiar, însufleţind zidurile, dar mai ales sufletele oamenilor.
Mulţi dintre ei devin treptat cunoscuţi, iar alţii, ferindu-se de tumultul lumesc, trăiesc într-o sihăstrie liniştitoare, împrumutând din spiritul virtuţilor filocalice, duhovniceşti şi înalte ale cuvintelor Evangheliei, ori ale scrierilor patristice.
Ne bucură inima în mod deosebit când vedem o pictură care încântă sufletul şi îndeamnă la meditaţie, izvorâtă dintr-o frumuseţe parcă nepământeană.
De ce oare nu toţi oamenii au devenit admiratori ai valorilor creaţiei artistice de excepţie? De ce operele de artă nu sunt aşezate în locul ce-l merită şi de ce oare, de atâtea ori, suntem nerecunoscători faţă de cei care creează aceste valori?
Evoc în puţine cuvinte un pictor special, creator de frumos, unul dintre talentaţii mânuitori ai penelului, Ovidiu Paştina.
S-a născut într-o familie de artişti, alături de un frate de-al său mai mic, Horea Paştina, foarte cunoscut, prin bogata sa paletă artistică, dar şi prin dragostea faţă de Evanghelie, prin prietenia pe care a avut-o cu părintele profesor Dumitru Stăniloae şi dragostea specială pe care o manifestă faţă de Biserică.
Ovidiu Paştina a văzut lumina zilei la Alba Iulia, în 1934, absolvind Academia de Arte Frumoase Ion Andreescu din Cluj Napoca. În anul 1959 a fost repartizat guvernamental în oraşul Ploieşti, după anii de studii. Pentru pictorul Ovidiu Paştina, arta monumentală şi mozaicul erau preocupări constante, pe lângă pictură şi acuarelă.
A fost profesor la Şcoala Populară de Arte din Ploieşti, iar înainte de pensionare a predat şi la Universitatea de Artă din Bucureşti.
Strădaniile sale artistice au fost răsplătite prin alegerea, în 1959, ca membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
A participat la numeroase expoziţii regionale, judeţene şi naţionale de pictură, artă decorativă ori grafică, fiind invitat să participe cu lucrări de pictură, tapiserie şi acuarelă în multe locuri ale lumii, între care Praga, Varşovia, Moscova, Sankt Petersburg, Sofia, Rotterdam, Skopje, Viena Budapesta, Stuttgart.
A organizat multe expoziţii personale, cel puţin zece la număr, mai ales la Ploieşti, oraşul de care s-a legat şi unde a fost prezent vreme de peste 60 de ani, realizând numeroase expoziţii în domeniul atât de cunoscut şi iubit de domnia sa în pictură, acuarelă, tapiserie, desen. La multe vernisări personale din Bucureşti, Oradea, Alba Iulia, Buzău, Ploieşti ş.a. a fost apreciat şi elogiat.
Pe lângă galeriile naţionale la care a participat cu diferite lucrări de pictură sau tapiserie, a avut şi expoziţii personale în SUA, Germania, Bulgaria, Macedonia, Cipru, Elveţia, SUA, Danemarca şi Olanda.
A primit în 1979 Premiul pentru Artă Monumentală al Uniunii Artiştilor Plastici din România. S-a aflat în atenţia Academiei Române, care i-a acordat în 1980 premiul Ion Andreescu. De asemenea, a fost apreciat cu alte numeroase gratificaţii, diplome, pagini de cronică pe care le-a cules în decursul timpului.
Ovidiu Paştina a fost nu doar un mare pictor, ale cărui lucrări sunt menite să încânte ochiul şi să încălzească inima, ci şi un om care a oferit multă afecţiune semenilor, dedicându-se familiei şi celor pe care i-a întâlnit. Cei care i-au trecut pragul atelierului ori i-au fost oaspeţi acasă, îi deveneau prieteni. Periodic îi cerceta, le transmitea urările inimii lui şi îi invita la vernisajele expoziţiilor sale, la diferite manifestări culturale sau picturale. Aşa a fost şi pr. Augustin Ioan Pârlea, slujitor la voievodala biserică a lui Matei Basarab din Ploieşti, pe care maestru îl cerceta adeseori.
Descoperim în opera pictorului Ovidiu Paştina nu doar frumuseţea culorilor şi mesajul lucrărilor pe care le-a realizat, ci şi semne astrale, care îl evidenţiază ca pe un creator de artă şi deschizător de drumuri. Este mai rar întâlnit cazul unui pictor cu o bogată şi îndelungată activitate în domeniu, care să fie în acelaşi timp făuritor al tapiseriilor, acuarelei, desenului, cum era încă din tinereţe mânuitor al penelului şi realizator al picturilor în ulei.
În perioada şederii sale în municipiul Ploieşti a realizat mai multe lucrări în mozaic, reprezentative fiind cele de la Şcoala Gimnazială H.M. Berthelot, de pe faţada Colegiului Naţional Ion Luca Caragiale, dar şi mozaicul realizat la Palatul administrativ Ploieşti.
În demersurile sale, a avut colegi cu care a colaborat: Petrică Popovici, Ion Hoieflich, Viorel Mărginean, fost Ministru al culturii şi director al Muzeului de Artă din Bucureşti şi alţii.
Era preocupat de lectură, în puţinul timp liber pe care-l avea, a parcurs cele mai importante şi interesante lucrări ale literaturii române şi universale.
Ovidiu Paştina a fost şi un om credincios, legat de Biserică, rugător, care medita şi citea din cuvintele Evangheliei, raportându-se la marile învăţături pe care Mântuitorul Hristos le-a adus în lume.
Ovidiu Paştina a fost un bun portretist, dar şi iubitor al florilor. De aceea, amintesc cuvintele poetei Magda Isanos, care regreta că noi, care atât de puţin trăim, privim atât de rar la cer, nu culegem flori, nu iubim, deşi, atât de repede murim...
A mărturisit mereu legătura cu Biserica, care, deşi era discretă, avea o mare profunzime, fiind obişnuit din familie cu tainele învăţăturii creştine pe care le-a urmat cu rigurozitate mai ales fratele său, Horea Paştina, adevărat eremit şi am putea spune chiar isihast, iubitor al învăţăturii Bisericii şi împlinitor al acesteia.
Întreaga lui familie a avut o adevărată vocaţie pentru artă, aşa este şi cunoscutul artist Horea Paştina, fratele mai mic al lui Ovidiu, pentru care acesta a fost asemenea unui tată, întrucât părintele lor a plecat din lumea aceasta foarte devreme, diferenţa de vârstă dintre cei doi fraţi fiind de 14 ani, Ovidiu fiindu-i de mare folos fratelui mai mic.
Erau foarte talentaţi şi ceilalţi fraţi ai lui, care, deşi nu au urmat carieră artistică, au fost în vremea studiilor foarte pricepuţi la desen, ceea ce înseamnă că întreaga familie avea o înclinare pentru adevărata artă.
Era un profesor intransigent şi riguros şi a încercat să ajute mai multe generaţii de elevi, mulţi dintre ei devenind artişti, cum este cazul artistului plastic Marcel Bejgu, care a fost ucenic al maestrului Paştina, încă din vremea studiilor a fost invitat, când era elev în clasa a XI-a în Ploieşti, să-i ofere ajutorul în urzeala unor tapiserii. După cum mărturiseşte artistul Marcel Bejgu, pentru efectuarea acestor lucrări erau necesare trei persoane, el fiind unul dintre cei care l-au ajutat. De asemenea, mama domnului Ovidiu Paştina, artistă şi ea, participa la astfel de lucrări întru păstrarea tradiţiei. Prin urmare, Ovidiu Paştina nu a fost doar un iubitor al artei monumentale şi mozaicului, al picturii şi acuarelei, ci şi al tapiseriilor, artist plurivalent, deosebit de preocupat şi talentat.
Dacă privim la palmaresul activităţii sale rămânem uimiţi de expoziţiile personale, de cele realizate în colaborare, a lucrărilor din muzeele din ţară şi cele aflate dincolo de hotare.
Municipiul Ploieşti i-a acordat titlul de Cetăţean de onoare în anul 2014, pentru îndelungata sa activitate. Privind la această prodigioasă lucrare culturală ne-am putea întreba când a găsit timp Ovidiu Paştina pentru lucru, lectură, rugăciune, pentru educaţia elevilor săi din şcolile de artă şi pentru a crea mereu într-un domeniu atât de divers.
Afirmam că opera lui s-a bucurat de cronici şi aprecieri deosebite. Amintim câteva dintre ele: Aurel Broşteanu mărturisea despre pictura lui Ovidiu Paştina că se cuvine a fi nu doar privită, ci şi ascultată, aşa cum asculţi o muzică într-un spaţiu de tăcere, cum asculţi tăcerea însăşi.
De asemenea, Ruxandra Ionescu spunea: Opţiunea lui Ovidiu Paştina pentru acuarelă ca tehnică de exprimare şi scriitură individuală se înscrie într-o tradiţie, temperamental, un constructiv atent observator al naturii înţeleasă ca spectacol, ca joc al aparenţelor şi înţelesurilor ascunse, Ovidiu Paştina alege deliberat tehnica acuarelei, care presupune transparenţele formelor şi semnificaţiilor.
Corneliu Antim mărturisea: Coborând din mirificul ţinut al moţilor, artistul avea să se renaturalizeze după săvârşirea studiilor în capitala prahoveană a aurului negru, slujind cu penelul mereu alert şi mereu în mână, la altarul artelor frumoase, în faţa a numeroase serii de învăţăcei, împătimiţi de linii, forme şi culori.
Altă apreciere critică ne spune: Desenele lui Ovidiu Paştina, cu sugestive simplificări, ne introduc în pictura sa de mare sensibilitate. Culoarea traduce sentiment, cromatica muzicală, iar construcţia imaginii este subordonată poeticului (Horia Horşia).
Fără îndoială, inspiraţia lui Ovidiu Paştina s-a păstrat vie şi fremătândă, precum apa cristalină a izvolului de munte, prin faptul că acesta a păstrat o legătură tainică, mereu împrospătată, cu locurile natale. Vacanţele le petrecea la casa părintească din Alba Iulia, iar legătura a dorit să o păstreze chiar şi în clipa din urmă, fiind îngropat lângă mama lui, în acelaşi loc de care se simţea atât de legat.
Astfel de artişti trăiesc pentru a dărui, iar într-o zi, cum s-a întâmplat şi în cazul maestrului Ovidiu Paştina, s-au retras pe neobservate pentru a privi şi asculta alte frumuseţi şi armonii din netrecătoarea Împărăţie a lui Dumnezeu.
