Aceasta era de neam strălucit şi cinstit. Mama ei a plâns şi l-a rugat mulţi ani pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoare să-i dăruiască un copil. A primit har din cer prin mijlocirea Sfintei şi dreptei Ana, maica Fecioarei Maria. După ce s-a născut copila şi s-a făcut mai mare, a fost dusă în biserica Sfintei Ana şi primită în mănăstire ca un dar dumnezeiesc. Stareţa a crescut-o în frica de Dumnezeu, a învăţat-o Sfintele Scripturi şi vieţuia bine aici, cinstita copilă. Vicleanul demon l-a îndemnat însă pe Leon împăratul să o dea de soţie fiului său Hristofor.
Smulsă cu tiranie din mănăstire, a fost silită să vină la Constantinopol, unde s-a făcut nunta, dar Dumnezeu a păzit-o nepângărită de legătura cu logodnicul. Pe neaşteptate, şciţii au pornit război împotriva împărăţiei şi în grabă a fost trimis mirele să se împotrivească barbarilor. Cum acesta a căzut în cea dintâi bătălie, curata mieluşea Teodora aflând, a luat fără să ştie cineva aur, argint, mărgăritare, haine scumpe, din palat şi s-a suit într-o corabie, întorcându-se la mănăstire. Când s-a aflat de fuga ei, al doilea fiu al celui cu nume de fiară, s-a dus la mănăstire şi găsind-o tunsă şi îmbrăcată în haine zdrenţuite, cu purtarea de grijă a Lui Dumnezeu, a lăsat-o în pace.
Aşa de mult îşi chinuia trupul, că i se vedeau prin piele încheieturile oaselor. Hrana ei era o bucată mică de pâine, la două sau trei zile. Avea o singură haină de păr, iar patul îi era acoperit cu o cergă tot de păr, iar dedesubt, pietre. Legându-şi trupul cu lanţuri de fier, acestea i-au măcinat mădularele, încât era plină de răni şi aşa strălucind vreme de foarte mulţi ani, cu fel de fel de virtuţi, s-a mutat la viaţa cea fericită.
