Vistierie de daruri, ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, acest trimis al Lui Dumnezeu pământului românesc, din îndepărtata Ivirie, nu a îngropat niciun talant din câţi i-au fost dăruiţi de Dumnezeu şi pe toţi, ca o slugă bună şi credincioasă, i-a înmulţit. Însemnându-l la botez cu numele Sfântului Apostol Andrei, părinţii săi Ioan şi Maria, l-au crescut în evlavie şi dreaptă credinţă. Ocrotit fiind de Dumnezeu în robia turcească, tânărul îşi arată de timpuriu ascuţimea minţii şi învaţă uşor arta sculpturii în lemn, pictura şi broderia.
Către anul 1690, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu îl aduce la Bucureşti unde, după ce învaţă meşteşugul tiparului, se mută la Mănăstirea Snagov, unde tipăreşte 63 de cărţi din care 38, în diferite limbi: română, greacă, arabă, georgiană.
Pentru virtuţile şi viaţa sa curată, a fost ales mai întâi stareţ la Mănăstirea Snagov, apoi episcop la Râmnic şi nu mult după aceea, mitropolit al Ţării Româneşti. Cu ajutorul şi harul Lui Dumnezeu, cu blândeţe şi-a păstorit clerul, călugării şi credincioşii, cărora le-a ridicat şi înoit multe sfinte lăcaşuri. Mărturie despre această lucrare, stă ctitoria sa, Mănăstirea Antim din Bucureşti, cu hramul Tuturor Sfinţilor.
Nesocotindu-i-se toate câte cu harul Lui Dumnezeu a izbândit, Sfântul Ierarh Antim a fost pe nedrept depărtat de toată lucrarea şi ordinea arhierească, dezbrăcat de harul divin şi scos din catalogul arhieresc. Osândit cu exilul şi pus sub paza necredincioşilor ostaşi turci, a fost chinuit până la moarte şi i-au tăiat capul pe care l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Mariţa, în sudul Dunării. Aşa s-a săvârşit de moarte mucenicească, părintele şi Mitropolitul Antim, al Ţării Româneşti, a cărui pomenire rămâne înscrisă pentru veşnicie în cartea Bisericii şi a neamului românesc.
