Acest Preacuvios părinte s-a născut în Melitina, în cuprinsul mitropoliei Armeniei, din pântece sterp şi neroditor, ca marele Ioan Botezătorul, purtând nume de veselie, că Eftimie înseamnă voie bună. După moartea tatălui său, mama l-a încredinţat fratelui său care era preot, iar acesta l-a dus la episcopul Armeniei, care l-a crescut cu dragoste. Având aplecare către învăţăturile cele sfinte, a fost hirotonit preot şi a primit purtarea de grijă a mănăstirilor şi schiturilor din toată mitropolia Armeniei. Când a ajuns la vârsta de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi s-a sălăşluit într-una din peşterile din munte, împreună cu cuviosul Teoctist. Aici a izbăvit pe mulţi din boli grele, pe multe femei le-a făcut roditoare, a deschis porţile cerului, aducând ploaie şi a hrănit cu puţine pâini mici patru sute de oameni călători, care veniseră la mănăstire. Strălucirea lăuntrică a sufletului său a vădit-o şi stâlpul de foc, care se pogora din cer când slujea şi sta lângă el până se sfârşea Sfânta Jertfă, fiind văzut de toţi cei din jurul său. Vedea cu mintea gândurile celor ce se apropiau de Sfânta Cuminecătură, cunoscând pe cel ce venea cu cugetul curat şi pe cel ce era întinat. Acest Sfânt Părinte s-a sfârşit, prorocind că doi dintre ucenicii lui, Elie şi Macarie, vor fi patriarhii Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai.
TITLURILE ZILEI:
• Alertă de caniculă. Jumătate din ţară va fi afectată de temperaturi extreme • Atenţie, şoferi! Restricţii pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse • Drumul spre Bâlea, blocat temporar! Transfăgărăşanul se închide • Firma care repară podul de la Blejoi, prinsă pe picior greşit. Amendă pentru haosul din trafic! • Alertă de caniculă. Jumătate din ţară va fi afectată de temperaturi extreme • Atenţie, şoferi! Restricţii pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse • Drumul spre Bâlea, blocat temporar! Transfăgărăşanul se închide • Firma care repară podul de la Blejoi, prinsă pe picior greşit. Amendă pentru haosul din trafic!
Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare
20 ianuarie 2014
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3785
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 iulie 2025
Autentificare
Autentificare