Joi, 28 martie 2024 - 2:07:14
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Copilul nedorit


13 mai 2012

copilAm avut ocazia să întâlnesc persoane care mi-au mărturisit deschis faptul de a fi fost un copil nedorit. Un copil care, la timpul respectiv, nu doar că nu s-a aflat în "planul” părinţilor, dar care chiar a "încurcat” şi "complicat" planurile lor. Am crezut atunci că aflarea unui astfel de adevăr, chiar şi la maturitate, poate însemna pentru persoana în cauză o grea povară de purtat, pentru tot restul vieţii. În cele mai multe cazuri, nu a fost însă aşa.


Aceştia au putut creşte fără resentimente faţă de părinţi care, într-un moment de îndepărtare de Dumnezeu şi de întunecare a minţii, i-ar fi putut lăsa pradă morţii. Mai mult, îşi manifestă o recunoştinţă aparte faţă de gestul acestora - până la urmă unul normal - acela de a-i fi lăsat în viaţă.


Aceste persoane au văzut în actul naşterii lor lucrarea directă a purtării de grijă a lui Dumnezeu. De fapt, în fiecare caz, decizia salvatoare, cea care a trasat graniţa dintre viaţă şi moarte, a apărut în chip minunat, fie prin persoana duhovnicului, a unui apropiat al familiei, sau prin poziţia fermă a unuia dintre soţi.


Sunt însă cazuri când această decizie salvatoare nu este niciodată luată, deşi întotdeauna există premisele ei. Cazuri când părinţii se cred suverani peste viaţa şi moartea copilului care urmează a se naşte. Se uită faptul că un copil nedorit de părinţi este, mai întâi de toate, un copil dorit şi dăruit de Dumnezeu.


Omeneşte cugetând, nu înţelegem de ce există persoane care doresc copii, dar nu primesc, şi persoane care, fără să îi dorească, îi primesc de la Dumnezeu. De asemenea, nu înţelegem de ce Dumnezeu chema la existenţa prunci nu doar în urma legăturilor din sânul familiei, ci şi din legături extraconjugale. Ba chiar îngăduie Dumnezeu să existe copii care nasc copii. Prin actul credinţei, mărturisim însă că prin toate aceste lucruri Dumnezeu îşi manifesta pedagogia Să.
Este o absurditate să credem că aducerea pe lume a unui copil este rodul întâmplării. Acest fel de a vedea lucrurile presupune că însăşi existenţa noastră să fie pur întâmplătoare şi chiar existenţa întregului neam omenesc. Dumnezeu rânduieşte naşterea de prunci având în vedere finalitatea noastră, actul suprem la care suntem chemaţi, mântuirea.


Asumat responsabil, orice dar de la Dumnezeu, prin urmare şi pruncul, este o binecuvântare şi un sprijin, în vederea dobândirii manturii. Din această perspectivă, a considera un copil ca fiind nedorit, înseamnă de aseamenea a întoarce spatele lui Dumnezeu, a-i respinge ostentativ darul, gesturi prin care manifestam în fond nedorirea mântuirii.


Din acest motiv, din perspectiva gestului, avortul - şi celelalte forme ale uciderii pruncilor - este atât o crimă, cât şi un act întrucâtva "sinucigaş". În fond, părinţii care împreună cad de acord asupra avortului, ucid "trup din trupul lor".
Trăim vremurile când aducerea pe lume a unui copil a ajuns să fie privită ca un eveniment de evitat, chiar şi în sânul familiei. Cu atât mai mult este privită astfel, în afara ei. Este o perspectivă nefirească şi păcătoasă, care arata înstrăinarea noastră de Dumnezeu.
Omul zilelor noastre a devenit parcă deranjat de faptul că Dumnezeu nu îl întreabă mai întâi dacă îşi doreşte acest prunc sau nu. Fiind sclav al propriilor sale planuri, obsedat să gestioneze totul cu succes, acestuia nu îi place să fie luat prin surprindere.
Dumnezeu este însă constant şi drept în manifestările Sale. Precum în cazul minunilor Mântuitorului, relatate în Evanghelii, actul însuşi al dăruirii pruncului este un tainic "credeţi voi?", adresat părinţilor. "Minunea" se naşte acolo unde Domnul întâlneşte măcar puţină credinţă.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro