Prietenia este un dar de la Dumnezeu, care nu poate fi absent dintr-o prietenie a oamenilor credincioşi, dintr-o prietenie adevărată, cum a fost, de exemplu, prietenia dintre Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nazianz, care au fost prieteni până la aşa măsură încât se spunea despre ei că au un suflet în două trupuri. Trupurile le erau deosebite, dar sufletele le erau apropiate prin iubire şi respect. Nu puteau să fie unul fără celălalt, se simţeau legaţi, aveau acelaşi drum, la biserică şi la şcoală, aveau aceeaşi activitate şi aceleaşi năzuinţe, urmăreau acelaşi scop – desăvârşirea creştină. Au rămas în conştiinţa bisericii ca un exemplu de prietenie adevărată.
Esenţa prieteniei o constituie iubirea şi respectul, dar aceste elemente trebuie să fie în reciprocitate. Dacă nu, atunci nu există prietenie. Oferi şi primeşti: oferi iubire şi respect şi primeşti iubire şi respect. Nici atunci când calculezi cât oferi şi cât primeşti, nu poate fi vorba despre o prietenie. Iubirea, când oferă nu se gândeşte: „Am dat prea mult”, pentru că cel care iubeşte, are bucuria de a oferi şi oferă, împreună cu iubirea şi respectul, chiar inima lui.
Să ne cercetăm pe noi înşine, în ceea ce priveşte dorinţa de a înmulţi iubirea şi respectul. Să nu îngăduim în conştiinţa noastră nimic care ar putea umbri prietenia, nimic care ar putea umbri relaţiile noastre prieteneşti. Gândiţi-vă că prieteni nu suntem cu mulţi, aşa-i făcută firea omenească... putem să-i cuprindem în iubirea noastră pe mulţi, putem să avem respect faţă de toţi oamenii, dar prieteni suntem cu câţi suntem.
