Vineri, 22 noiembrie 2024 - 12:45:49
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Măsura credinţei e măsura vieţii



Măsura credinţei e măsura vieţii. Această afirmaţie ne îndeamnă să gândim pornind de la cuvintele părintelui Teofil Pârâianu, că aşa cum îţi este viaţa, aşa îţi este credinţa. Nu poţi să ai în suflet o credinţă puternică şi să trăieşti o viaţă de nelinişte, o viaţă de nemulţumire, de îngrijorare şi de tulburare, deoarece credinţa adevărată izgoneşte îngrijorarea, nemulţumirea, orice nelinişte din suflet.

Sfinţii părinţi ziceau că cel care a luat aminte la pământul cel bun al răbdării şi la temelia care este credinţa, să zidească faptele cele bune ale virtuţilor ca pe nişte cărămizi din care se alcătuieşte o casă şi să le lege între ele prin lut luat din pământul smereniei, iar deasupra să pună acoperişul dragostei şi în felul acesta să pregătească o casă în care să intre Domnul Hristos.

Totdeauna trebuie să ne gândim la ceea ce putem purta în suflet, să legăm faptele cele bune ale credinţei cu smerenie şi să punem deasupra acoperământul iubirii, credinţa adevărată fiind lucrătoare numai în iubire. Să luăm aminte şi să ne cercetăm pe noi dacă suntem în credinţă şi în iubire în toate împrejurările vieţii noastre, dacă aceasta e lucrătoare de fapte bune, de nădejde şi de bucurie.

Un creştin trebuie să fie purtător de bucurie, lucrător de bucurie, dar şi înmulţitor de bucurie, să înmulţescă binele şi bucuria, pentru că bucuria vine acolo unde se împlineşte datoria.

Dacă, cumva, se întâmplă vreodată să facem o faptă de necredinţă sau care nu dovedeşte credinţa, atunci să ne întoarcem îndata, să ne pară rău şi să înlăturăm cele rele cu cele bune, după cuvântul: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele” (Romani 12,21).


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro