Sfântul Mina a fost pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi era din ţara Egiptulului, creştin cu credinţa, iar cu slujba ostaş, unde stăpânea dregătorul Arghirisc. Păgânii au dat poruncă în toate părţile că oricine nu se va închina zeilor, să fie pedepsit cu chinuri şi cu moarte.
Fericitul Mina, nesuferind să vadă cinstindu-se rătăcirea idolească şi închinarea la idoli, şi-a lepădat ostăşia şi s-a dus în munte, în pustie, voind mai bine să vieţuiască cu fiarele, decât cu un popor care nu-l cunoaşte pe Dumnezeu. Aici umbla din loc în loc, învăţând legea Lui Dumnezeu şi curăţindu-şi sufletul cu postul şi cu rugăciunea.
Trecând multă vreme, s-a făcut în cetatea Cotiani un mare praznic idolesc, la care adunându-se mult popor păgânesc, se făceau jocuri şi întreceri, alergări şi lupte în cinstea necuraţilor zei. Auzind de acest praznic, Sfântul Mina s-a aprins de râvnă pentru Hristos şi, lăsând munţii şi pustietatea, a venit în cetate. Stând în mijlocul oamenilor, la un loc înalt, l-a propovăduit cu îndrăzneală pe Hristos, dar prins şi adus înaintea dregătorului Arghirisc, acesta l-a osândit să fie bătut fără cruţare cu vergi şi târât prin cioburi ascuţite, de i-au sfârtecat trupul. L-au frecat apoi cu gheme de păr aspru, fără milă, l-au ars cu făclii şi l-au tras pe roată, dar Hristos îşi întărea Mucenicul, care, rămânând nestrămutat în credinţă, striga: „De Dumnezeul meu nu mă voi lepăda. Al Lui Hristos am fost, sunt şi voi fi şi idolilor voştri nu voi jertfi, nici nu le voi pleca genunchiul meu”. Auzind acestea, dregătorul a poruncit să i se taie capul cu sabia şi aşa, Sfântul Mina a luat de la Hristos cununa Mucenicilor.
