Acesta s-a născut şi a crescut în cetatea Tesalonicului şi din pruncie şi-a supus poftele trupului cu înfrânarea şi curăţia şi s-a arătat ca un înger în trup. Părăsindu-şi prietenii şi averea pe care a împărţit-o săracilor, a mers la mănăstirea Cunuliaton, unde s-a făcut monah.
Aici a rămas, nevoindu-se în post şi rugăciune, păzind toată fapta bună şi iubind înfrânarea şi smerenia, ca unul ce socotea că traiul îmbelşugat aduce trândăvia sufletului, iar alergarea după laude întunecă şi risipeşte faptele cele bune. Citind fără odihnă minunatele fapte şi pătimiri ale Sfinţilor, se minuna de puterea credinţei lor şi se osândea pe sine, socotindu-se nevrednic şi slab în sufletul său.
Făcându-şi cuib într-un migdal şi legându-se să nu coboare de acolo trei ani, a răbdat cu vitejie gerul şi viscolul, ploaia şi arşiţa soarelui, iar când s-au împlinit cei trei ani, ucenicii i-au ridicat o chilie.
Primind să meargă la Constantinopol, fericitul David l-a minunat pe împăratul Iustinian prin înţelepciunea cuvântului său şi cu pătimirea cea mai presus de fire.
