Aceasta a trăit în Antiohia Pisidiei, fiind fiica unui slujitor al idolilor păgâni. Murindu-i mama, ea a fost încredinţată unei femei, din afara cetăţii să o crească. Ajungând la vârsta de 12 ani şi auzind de Hristos, inima ei neîntinată s-a aprins de dumnezeiasca dragoste, aşa încât nimic nu mai cugeta, nimic nu mai simţea şi nimic nu mai grăia, decât numai întru numele Domnului.
Într-o zi, văzând-o Olimvrie, asupritorul creştinilor, a rămas impresionat de frumuseţea ei, încercând să o convingă să se închine idolilor. Neînduplecată în credinţă, fecioara este închisă în temniţa cea adâncă, a celor osândiţi la moarte. Aici nu simţea rănile pe care i le pricinuiseră chinuitorii şi se ruga cu căldură Lui Dumnezeu.
Atunci muceniţa fiind acoperită de o lumină cerească, a văzut acoperământul temniţei ridicat şi o cruce mare care stăruia în văzduh, iar deasupra crucii o porumbiţă albă. Glas bun s-a auzit zicând „Bucură-te, Marino, porumbiţa Lui Hristos, căci ai biruit pe vrăjmaşul cel rău”! Întreg trupul i s-a curăţit de răni, fapt ce a făcut ca însuşi tiranul să fie uimit foarte tare şi hotărât să o supună la noi chinuri. Aprinzând lumânări, îi ardeau spatele şi coastele cu ele, iar ea, afundându-se în rugăciuni, răbda acele chinuri în tăcere, strigându-şi dorinţa de a trece prin apa Sfântului Botez.
Auzind de apă, Olimvrie a poruncit să aducă un poloboc mare, după care, legând-o pe Sfântă a aruncat-o în el şi ea s-a rugat ca apa să-i fie botez. Sfârşind cuvintele, s-a făcut cutremur mare, i s-au desfăcut legăturile, slujitorii au fugit îngroziţi, căci de sus s-a arătat o suliţă de lumină şi din nou porumbiţa cea albă a fâlfâit deasupra capului Sfintei. Purta în cioc o coroniţă de aur, se lăsa uşor pe capul fecioarei şi din nou zbura în înălţime. Muceniţa a ieşit din apă vie şi întreagă, a făcut strigare mare şi unii au crezut, cerând să fie trecuţi ca ostaşi ai Domnului Hristos.
Mâniat de cele întâmplate, dregătorul a poruncit osândă de moarte împotriva ei, dar înainte de a-i reteza capul, pământul s-a cutremurat, toţi s-au înspăimântat, iar călăului i-a căzut sabia din mână. Sfânta i-a zis: „Întăreşte-te şi săvârşeşte asupra mea porunca primită” şi aşa capul fecioarei a căzut, iar sufletul pe mâini de îngeri i-a fost purtat la ceruri şi se roagă pentru noi.
