“O Măicuţă Sfântă, te rugăm fierbinte,/Să ne-asculţi de-a pururi,/Marea rugăminte:/Nu lăsa Măicuţă să pierim pe cale,/Căci noi suntem fii/Lacrimilor tale”. Aceste stihuri s-au făcut auzite în poiana însorită unde, în loc binecuvântat, la poalele munţilor Codru Moma, se înalţă spre Cer micuţa dar frumoasa biserică a Schitului Huta, pe 29 august, cu ocazia sărbătorii ortodoxe a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul; sărbătoare care, este de două ori motiv de bucurie pentru credincioşii şi preoţii Schitului, întrucât reprezintă şi hramul acestei aşezări monahale. Preoţii călugări de la Huta, părintele Eftimie şi părintele Visarion, alături de alţi slujitori ai Domnului şi cca. 300 de credincioşi au ridicat glasurile lor la Cer, invocând dragostea Măicuţei Sfinte asupra întregii creştinătăţi. Şi, Măicuţa Sfântă a auzit, ca în atâtea alte dăţi când a fost chemată cu credinţă şi smerenie să sară intr-ajutor cu grija-i părintească. De această dată însă, creştinii ce veniseră cu evlavie să ia parte la praznic, aveau să se învrednicească a vedea o minune. Una dintre icoanele scoase afară şi aşezate la intrarea în micul altar exterior improvizat în curtea Schitului, a început a lăcrima.
O tânără a văzut prima lacrimile Maicii Domnului şi le-a atras atenţia si preoţilor ce slujeau în altar. Iniţial aceştia au fost neîncrezători crezând fie că cineva se ţine de farse, fie că vreo picătură de apă sau ulei ar fi ajuns din întâmplare pe chipul icoanei. Părintele Eftimie povesteşte că a şters icoana cu mâna sa şi au continuat cu toţii a cânta pricesne. O lacrimă a apărut însă din nou în ochii Maicii Domnului. Atunci preoţii au şters din nou icoana şi s-au aşezat în faţa ei pentru a vedea dacă au într-adevăr de-a face cu o minune. O nouă lacrima s-a prelins din colţul ochiului drept al Maicii Domnului, alunecând încet pe obraji, spre buze. Alte lacrimi au urmat. Icoana Maicii Domnului a continuat să verse lacrimi, vrând parcă să confirme că nu a fost vorba de o întâmplare, spre bucuria, mirarea si evlavia credincioşilor care au căzut în genunchi. Măicuţa Domnului plângea la Huta! Se petrecuse o minune!
De ce plânge Maica Domnului?
Bucuria duhovnicească a credincioşilor a fost fără margini când au văzut lacrimile pe care Măicuţa Sfântă le-a vărsat în faţa lor. Mai precauţi însă, slujitorii Schitului se tem că aceste lacrimi să nu fie vreun semn care să anunţe vremuri de prigoană. “Ne aşteaptă vremuri grele. De cele mai multe ori când vine o prigoană sau o perioadă grea se întâmplă astfel de minuni, cum a fost şi în cazul icoanei de la Nicula şi altele.” – spune părintele Eftimie Mitra. “Acum e bine să ne bucurăm de tot ce poate fi duhovnicesc că nu se ştie cât vom mai putea face acest lucru. Aceasta poate fi o întărire si o încurajare din partea Maicii Domnului pentru vremurile ce vor urma. Dacă va fi aşa sau altfel, vom vedea în viitor.” – a mai adăugat părintele, vizibil marcat de cele întâmplate.
“Conform învăţăturilor Bisericii Ortodoxe, credincioşii se închină la ceea ce este reprezentat în icoană şi nu la materia din care e confecţionată icoana. Icoana originală era pictată, icoana de la Huta este o copie litografică după icoana Maicii Domnului Kazanskaia. Lacrimile Maicii Domnului sunt o traspunere în lumea noastră, prin intermediul icoanei, a suferinţei Sale. Cu atât mai mult cu cât în timp ce lacrimile curgeau Maica Domnului şi-a schimbat fizionomia, în icoană, întristându-se. Sperăm ca Maica Domnului să devină cât mai repede zâmbitoare cum a fost la început.” – ne spune şi egumenul Schitului Visarion Tuderici.
Încercând să aflăm de ce a vărsat Maica Domnului lacrimi la Huta am stat de vorbă cu apreciatul şi iubitul teolog ortodox Danion Vasile care, în urmă cu câţiva ani a efectuat o adevărată analiză duhovnicească asupra motivelor pentru care plânge Maica Domnului, concretizată printr-un articol extrem de accesibil creştinului de orice vârstă şi plin de dragoste duhovnicească şi intitulat sugestiv “De ce plânge Maica Domnului?”. Plin de bunăvoinţă Domnia Sa ne-a spus câteva cuvinte încărcate de înţelepciune din care dragostea de Dumnezeu izvorăşte cu dărnicie:
“Faptul că unele icoane plâng este o realitate. Propaganda comunistă a crezut că va spulbera mitul icoanelor care plâng dând explicaţii conform cărora totul era o şarlatanie. Nu e de mirare că oamenii necredincioşi nu cred că icoanele plâng, ci caută să găsească tot felul de argumente... În acelaşi timp însă, este greşit să considerăm faptul că icoanele – nu toate, ci doar unele, câteva – plâng este o dovadă de necontestat a existenţei lui Dumnezeu. Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, nu vrea să îi convingă pe om că El există. Dumnezeu vrea să ne lase libertatea să credem în El. Minunile au rostul de a-i apropia pe oameni de Dumnezeu, nu a-i supune unei presiuni de ordin spiritual. Nu este deci de mirare faptul că unii contestă astfel de minuni. Au fost icoane care au plâns, icoane care au sângerat, icoane din care a izvorât mir. Credincioşii s-au folosit de aceste semne dumnezeieşti, cârtitorii s-au ridicat împotriva lor.
În ortodoxie există icoane făcătoare de minuni, dar nu există icoane nefăcătoare de minuni. În faţa celei mai simple icoane dacă s-ar ruga cineva cu credinţă, rugăciunea i-ar fi ascultată. Icoana devine făcătoare de minuni prin credinţa creştinilor care se roagă în faţa icoanei. Totuşi, nu înseamnă că nu există şi icoane speciale – e vorba de icoanele cunoscute pentru minunile care s-au întâmplat în urma rugăciunii făcute acolo.
Cât priveşte icoanele Maicii Domnului care plâng – acolo unde plâng, pentru că uneori e vorba de o simplă exaltare lumească – trebuie să înţelegem că plânsul acesta este o predică tăcută. Maica Domnului ne mustră pentru viaţa noastră dezordonată, pentru mândria şi răutăţile noastre, pentru puţinătatea credinţei noastre. Maica Domnului ne cere să ne schimbăm viaţa, punând început bun mântuirii. Minuni vrem cu toţi. Dar câţi vrem să trăim minunea învierii lăuntrice?....”
O profeţie dureroasă
Câţiva creştini ortodocşi din zona Beiuşului care l-au vizitat zilele acestea pe unul din marii duhovnici ai României, părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, i-au povestit părintelui despre Minunea petrecută la Schitul Huta şi l-au rugat a le spune, oare de ce a plâns Maicuţa Sfântă pe meleagurile lor. Cu atât mai mult cu cât, această icoană este considerată în Rusia ca fiind protectoare împotriva ereziilor şi apărătoare a credincioşilor în vremuri de prigoană. De altfel, icoana a însoţit armata rusească pe front în 1612, iar ruşii au câştigat războiul cu polonezii catolici.
Înţeleptul duhovnic şi reputat apărător al dreptei credinţe le-a răspuns: “Până acum a fost vremea mărturisirii, de acum nu mai e mult până ce va venii vremea muceniciei”. Părintele a mai spus că ceea ce s-a petrecut la Huta este “o mângâiere din partea Maicii Domnului pentru credincioşii din zonă”.
Dacă părintele Iustin a rostit nişte simple vorbe sau o adevărată profeţie se va vedea peste vreme. Totuşi, dacă ne gândim la semnificaţia pe care icoana o are pe melagurile sale natale, de apărătoare împotriva ereziilor, şi dacă ne gândim că pe meleagurile pe care tocmai a lăcrimat există tensiuni între ortodocşi şi catolici, tensiuni generate de campania de recuperare în masă a unor însemnate suprafeţe de teren şi chiar biserici din întreaga zonă a Ardealului şi cu precădere în zona Beiuşului – de către reprezentanţii Bisericii Greco Catolice, ne-am putema lesne gândi că nu sunt doar simple vorbe.
Chiar Schitul Huta a făcut ani la rând obiectul unui proces intentat de Episcopia Greco-Catolică Schitului Ortodox Huta şi instituţiilor în drept a-i rezolva doleanţele. Reprezentanţii greco-catolicilor, după ce au recuperat nici mai mult nici mai puţin de 5700 ha de pădure în zonă, au considerat că nu le este suficient şi au râvnit şi la cele câteva mii de metri pătraţi din jurul Schitului ortodox. Bineînţeles că nici intrarea în poesia Bisericii Schitului nu le-ar fi displăcut dacă clădirea Bisericii ar fi putut fi recuperată la pachet cu terenul.
Dar, din mila Lui Dumnezeu, Schitul Huta a rămas în continuare ortodox şi nădăjduim că aşa va rămâne. Cum spuneam, dacă luăm toate acestea în calcul, şi de ne mai amintim de unul dintre subiectele fierbinţi ce au stat chiar pe masa Sfântului Sinod al BOR cu aproximativ un an în urmă – şi anume faptul că doi episcopi ortodocşi ar fi încălcat grav Canoanele, (este vorba aici de şedinţa de lucru, din zilele de 8-9 iulie 2008, a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care a luat în discuţie împărtăşirea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la o Liturghie greco-catolică şi concelebrarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu un ierarh greco-catolic la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari) să ne mai mirăm oare de ce a plâns Maica Domnului la Schitul Huta?
