În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Lavrentie (Laurenţiu) arhidiaconul, Xist (Sixt), papa Romei, şi Ipolit.
Lavrentie arhidiaconulSfântul Sixt (sau Xist) era grec din naştere şi studiase filozofia la Atena înainte de a veni să se instaleze la Roma sub domnia împăratului Valerian în vremea pontificatului Sfântului Ştefan I (253-257, prăznuit la 3 august). Mai întâi favorabil creştinilor, împăratul - care căzuse sub influenţa magilor şi ghicitorilor egipteni după o nefericită expediţie în Orient - publică un edict interzicând practicarea în public a cultului creştin şi cerea tuturor clericilor să se închine zeilor, ameninţându-i cu exilul în caz contrar. Sfântul Ştefan fusese una dintre primele victime ale acestei persecuţii iar Sixt fu consacrat pentru a-i succeda. Persecuţia spori atunci şi fu decretata execuţia Episcopilor, Preoţilor şi Diaconilor în baza simplei constatări a identităţii lor, în timp ce laicii urmau să fie condamnaţi înjosirii şi muncilor forţate. Sfântul Sixt fu atunci arestat şi condus, după un prim interogatoriu, la renumită închisoare Mamertine (n. tr. : unde au fost închişi şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel). Pe drum, Arhidiaconul sau Lavrentie îl întâlni şi îi spuse în lacrimi : "Unde te duci, Părinte, fără fiul tău ? Ce jertfa te pregăteşti să aduci fără Diaconul tău ? M-ai găsit cumva nedemn de aceasta ? Vei refuza tu să-ţi fie alături pentru a-şi vărsa sângele pe cel pe care l-ai primit intru Sfintele Taine ?". Episcopul îi răspunse : "Nu fiule, nu te părăsesc, dar lupte încă şi mai mari te aşteaptă. Noi, că bătrânii, ne-am angajat într-o luptă uşoară. Dar pe tine, tânăr viguros, te aşteaptă o victorie şi mai plină de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul îi va urma Preotului". Şi înainte de a-i da sărutul păcii, îi încredinţa administrarea în numele sau a bunurilor Bisericii. Lavrentie îşi îndeplini pe data sarcina după voia lui Dumnezeu, împărţind bogăţiile Bisericii la clerici şi la săraci. Pe muntele Coelius întâlni o văduvă, ce se numea Domniţă, care ascundea pe mulţi creştini. Profită de întunericul nopţii pentru a le aduce bani şi haine şi trecea apoi din casă în casă, vindecând pe bolnavi şi spălând picioarele credincioşilor, asemeni Domnului.
Cum Papa fusese condamnat să i se taie capul pe Via Appia, Sfântul Lavrentie îi ieşi în cale şi îi strigă : "Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru că am împărţit deja comorile pe care mi le-ai încredinţat". Auzind vorbindu-se de comori, soldaţii îl prinseră imediat şi pe Lavrentie şi îl duseră în fata tribunului Partenius care îl înştiinţa pe împărat. Aruncat în închisoare şi dat în paza tribunului Ipolit, Sfântul Lavrentie vindeca prin rugăciunea să şi aduse la credinţa pe un orb numit Lucillus. Auzind vestea, alţi numeroşi orbi alergară la el şi fură cu toţii vindecaţi de către sfânt, care în plus îl boteza pe Ipolit împreună cu celelalte nouăsprezece persoane ce se aflau în casa lui.
Convocat de către Valerian, care îl somă să îi dea comorile, Lavrentie ceru să i se aducă trei zile mai târziu un mare număr de care. Între timp el convoca în casa lui Ipolit orbi, şchiopi, bolnavi şi nenorociţi de tot soiul, apoi, punându-i în care, veni să îi prezinte la palat anunţând : "Iată comorile veşnice ale Bisericii, care nu se împuţinează şi sporesc mereu, care sunt răspândite în fiecare şi se regăsesc în toţi". Cuprins de furie, Valerian strigă : "Închină-te idolilor şi uită artă magică în care te mărturiseşti". Sfântul Lavrentie îi răspunse că nimic nu putea să îl facă să accepte cultul demonilor în locul Făcătorului tuturor lucrurilor. Atunci fu supus chinurilor şi aruncat în închisoare. După un al doilea interogatoriu la palatul lui Tiberiu pe colina Palatino, i se puseră pe trup lame de fier înroşit în foc şi fu bătut cu bice plumbuite şi lanţuri cu cârlige la ambele capete. În fata rezistenţei sale supranaturale, un soldat, pe nume Roman, mărturisi pe Hristos şi fu pe loc executat.
Un al treilea interogatoriu avu loc la Termele situate lângă palatul Salluste. Împăratul ceru să fie sfărâmate cu pietre maxilarele Sfântului apoi dădu ordin să fie dezbrăcat de hainele sale şi să fie întins pe un grătar aşezat pe cărbuni aprinşi. Somat pentru ultima dată să se închine idolilor, Lavrentie răspunse : "Eu mă dau ca jertfa plăcut mirositoare singurului Dumnezeu adevărat, pentru că jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inimă înfrântă şi smerită" (Psalmii 50 :18). Pe când călaii aţâţau focul, el spuse tiranului : "Învaţa, nenorocitule, ca acest jăratec mă răcoreşte dar pe tine te va chinui veşnic. Acum că sunt ars pe o parte, întoarce-mă pe partea cealaltă !". Când fu întors mă spuse o ultimă rugăciune : "Mulţumesc Ţie, Iisuse Hristoase, pentru că m-ai învrednicit să intru pe porţile Împărăţiei Tale". Apoi îşi dădu duhul.
Ipolit merse să îl îngroape în secret pe proprietatea văduvei Domniţa alături de Preotul Iustin (La vreo 50 de ani mă târziu, Sfântul Constantin construi o biserică lângă catacomba unde fusese îngropat Sfântul Lavrentie, situată pe Via Tiburtina, la est de Roma. Iar în secolul al VI lea cripta fu transformată într-o mare biserică dar mormântul rămase tot în acelaşi loc.). Dar Ipolit fu denunţat şi în curând arestat, însă un Înger veni să îl elibereze şi îl duse în casa lui unde îşi luă cu dragoste rămas bun de la părinţii săi şi de la slugile casei şi le oferi la toţi o masă sărbătorească. Erau cu toţii la masa când soldaţii se iviră şi îl luară din nou pe Ipolit pentru a-l conduce în faţa împăratului. Sperând să îi învingă hotărârea, suveranul ceru ca el să fie acoperit de distincţii militare şi îi promise onoruri încă şi mai mari. Dar Sfântul rămase neclintit şi declară că nu mai voia decât o singură cinstire : aceea de a sluji în armata lui Hristos. Butut cu lanţuri cu cârlige la ambele capete, fu apoi legat de cai sălbatici care îl târâră pe curajosul Mucenic pe o distanţă mare. Astfel câştiga el palma victoriei, precedat de doică sa, Concordia, şi de oamenii din casa lui pe care îi adusese la credinţă. Se povesteşte că la şapte zile după martiriul sau, Sfântul Ipolit i s-a arătat împăratului şi fiului său care se duceau la amfiteatru şi că i-a bătut cu lanţuri de foc nevăzute.
Martiriul sau e consemnat la 13 august de cea mai veche Viaţa a sa, dată ce corespunde pomenirii în tradiţia latină. Dar poate că ar trebui să îl indentificam cu Sfântul Ipolit poment la 30 ianuarie (născut către 235).
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Iron filosoful, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şase Mucenici cei în Vizie, care s-au să-vârsit unii zdrobindu-li-se oasele, iar alţii strujindu-li-se trupurile.
