Aceasta era din Galilea, din cetatea Magdala, de unde şi numele ei de Magdalena şi a fost cea dintâi şi cea mai mare dintre toate ucenicele şi purtătoarele de mir.
Fiind bântuită de patimi şi de duhuri necurate, ea ducea o viaţă de desfrâu şi ticăloşie. Auzind, însă, de Hristos şi de puterea propovăduirii Lui, în sufletul ei s-a născut ca o flacără sfioasă nădejdea că va fi izbăvită. Mergând la El, s-a învrednicit de milostivirea Lui, tămăduind-o de toată stricăciunea şi luminându-i cugetul. Din clipa aceea, Maria s-a făcut ucenică şi a urmat Lui Hristos împreună cu alte femei sfinte, pe tot drumul greu al vieţii Lui.
În clipa cea mai grea, a răstignirii, când Apostolii erau departe, Maria a rămas lângă crucea Mântuitorului, iar când Sfântul Trup a fost aşezat în mormânt, l-a uns cu miresme, vărsând multe lacrimi.
Pentru multa ei credinţă, Maria Magdalena s-a învrednicit a fi cea dintâi, care a primit de la înger vestea Învierii Domnului. Tot ea a fost cea dintâi fiinţă omenească, care L-a văzut pe Hristos, după dumnezeiasca Lui Înviere din morţi, fiind cea dintâi vestitoare şi cel dintâi martor al deplinei noastre mântuiri.
După Înălţarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alături de Apostoli în lupta plină de primejdii, pentru răspândirea credinţei, semănând în suflete cuvântul dumnezeiesc, pe care-l auzise din gura Lui Hristos. O tradiţie ne spune că în apostoleasca ei strădanie, ar fi ajuns până la Roma, unde l-ar fi luminat şi pe împăratul Tiberiu. În drumul ei de întoarcere, s-ar fi oprit la Efes, slujind Sfântului Apostol Ioan şi aşa, nevoindu-se aici, a adormit în Domnul.
