Sfânta Eufrosina a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic (408-450) şi era singurul copil al unui om puternic, slăvit, credincios şi milostiv, cu numele Pafnutie, din cetatea Alexandriei. La optisprezece ani, tatăl ei îi găsise un mire, însă ea iubea viaţa monahicească şi era foarte atrasă de fraţii din mănăstire. Odată, când tatăl ei nu era acasă, Eufrosina a părăsit lumea şi deşertăciunile ei şi schimbându-şi portul, adică îmbrăcând haine bărbăteşti şi numindu-se Smarald, dându-se drept un famen împărătesc, a intrat într-o mănăstire bărbătească. Aici se nevoia cu tot felul de osteneli şi rugăciuni neîncetate, până când s-a uscat cu totul trupul ei cel firav, mirându-se fraţii de greaua pătimire.
În vreme ce tatăl ei o căuta prin munţi, prin peşteri şi prin tot locul fără să o poată afla, ea strălucea precum piatra scumpă ce se cheamă smarald, rămânând necunoscută vreme de treizeci şi opt de ani, adică până la sfârşitul vieţii ei, când s-a arătat că era femeie şi nu bărbat. Din iconomia Lui Dumnezeu, când ea s-a mutat la cer, în mănăstire se afla şi tatăl ei, Pafnutie şi văzându-l, Sfânta, a mărturisit nemângâiatului tată, taina ei, zicându-i: „O, tată, eu sunt Eufrosina, fiica ta şi tu eşti tatăl meu” şi zicând acestea şi-a dat duhul în mâinile Lui Dumnezeu.
Tatăl ei s-a înspăimântat de o bucurie peste măsură, a căzut la pământ ca un mort şi apoi, venindu-şi în fire, a mulţumit Domnului că s-a învrednicit să o vadă pe fiica sa vie şi împărţind averea sa săracilor, a lăsat lumea şi a luat asprimea nevoinţelor pustniceşti. Făcându-se monah, s-a arătat vrednic urmaş şi moştenitor atât al chiliei şi al rogojinei pe care se odihnea Cuvioasa Eufrosina, cât şi al râvnei şi bunătăţilor fiicei sale, mutându-se la Domnul cu bucurie.
