Când s-a pus întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii spuneau că este proroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul Lui Dumnezeu. Atunci Ştefan a stat pe un loc înalt şi a binevestit tuturor, zicând: „Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi s-a tulburat tot Ierusalimul?
Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos. El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi curata Fecioară, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leproşi i-a curăţit, pe demoni i-a izgonit şi pe toţi ne-a mântuit”. Când l-au auzit grăind aşa, l-au dus în sinedriu la arhierei şi intrând înăuntru au adus nişte bărbaţi care îl acuzau că a grăit cuvinte de hulă împotriva Legii. Pe când îl învinuiau, cei din sobor au văzut faţa lui Ştefan strălucind ca faţa de înger.
Umplându-se de râvnă, Ştefan a zis împotriva lor cuvânt de mustrare, iar ei auzindu-l şi neputând suferi s-au pornit cu nespusă mânie şi scrâşneau cu dinţii asupra lui. Scoţându-l afară din cetate, l-au ucis cu pietre, pe când el se ruga pentru ei, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” şi, acestea zicând, a adormit. Sfintele sale moaşte, au fost luate de nişte bărbaţi evlavioşi şi puse într-o raclă făcută din lemn de Persia.
