În jurul anului 472, pe vremea împăratului Zenon, trăia în oraşul Alexandria, o femeie tânără numită Teodora. Părinţii ei, oameni cu stare, au măritat-o de tânără cu un om de seamă din acel oraş, dar s-a lăsat ademenită de stăruinţele unui tânăr şi a căzut în desfrânare. După păcat, era întristată peste măsură, ca una ce singură îşi stricase viaţa şi în taină a început a se tângui cu amar.
Văzând că nu poate scăpa de întristare, a mers la mari depărtări, la o mânăstire de călugări şi, lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi-a pus numele de Teodor şi a fost primită ca monah, neştiind nimeni că este femeie. Doi ani a trăit, răstignindu-se pe crucea ispăşirii, lepădând voia sa şi devenind înger în trup.
Văzând diavolul că se luptă împotriva lui, a ridicat multe învinuiri nedrepte împotriva ei şi, mai ales, că a păcătuit cu o femeie şi, aducând un prunc mic, l-a pus la poarta mănăstirii, arătând că este copilul monahului Teodor.
Primind cu linişte învinuirea, fericita Teodora a luat pruncul şi timp de şapte ani l-a îngrijit, hrănindu-l cu mare greutate, fiind ea însăşi izgonită din mănăstire. Milostivindu-se călugării, după atâţia ani de ispăşire, au primit-o din nou în mijlocul lor şi nu după multă vreme a răposat. Când să-i ridice trupul din chilie spre înmormântare, monahii au dat de veste că fratele Teodor era femeie, iar copilaşul, de plans, adormise peste dânsa.
Văzând toţi câte rele a îndurat pe nedrept Teodora, s-au întristat şi s-au rugat Sfintei să-i ierte. Bărbatul Teodorei, căruia un înger i-a descoperit locul unde se află, a trăit în chilia ei până la moarte, iar copilul, ajungând în vârstă, a fost ales egumen al acestei mănăstiri.