Acest fericit Artemie era duce şi dregător împărătesc în Alexandria, fiind în deosebită cinste la marele împărat Constantin. Era voievod viteaz în războaie şi bineîntărit în dreapta credinţă întru Hristos. Murind împăratul Constantin, stăpânirea împărăţiei a fost luată de Iulian (361 – 363), călcătorul de lege, care pe faţă s-a lepădat de Hristos şi a ales să se închine idolilor.
Când se afla în Antiohia, pregătind război împotriva perşilor, avându-l alături şi pe Artemie cu ostaşii lui, acesta a văzut cum erau chinuiţi creştini pentru credinţa lor. Apropiindu-se de împărat i-a zis: „Pentru ce, o, împărate, chinuieşti fără de omenie, oameni nevinovaţi şi-i sileşti să se lepede de dreapta credinţă?”. S-au pornit atunci păgânii, învinuind pe Artemie că a dărmat templele zeilor şi a sfărmat idolii din Egipt şi luându-i brâul dregătoriei ostăşeşti, l-a bătut cumplit cu vine de bou. La urmă, despicând tăietorul de pietre, o piatră mare şi grea, l-au băgat pe fericit între cele două pietre mari, zdrobindu-i toate oasele. Artemie nu înceta să-l mărturisească pe Hristos, rămânând viu, în ciuda tuturor chinurilor.
Mâniat tirnul, a poruncit să i se taie capul cu sabia şi aşa a luat Artemie cununa cea neveştejită a mucenicilor. La puţină vreme după aceea, murind Iulian în luptă, se spune că înainte ar fi zis aceste cuvinte către Hristos: „M-ai biruit Galileene!”.
