Cand în Persia împărăţea Sapor, a început prigoană cumplită împotriva creştinilor. Se jefuiau şi dărmau biserici, se ucideau preoţi, iar pe Sfântul Simeon, socotit ca vrăjmaş al împărăţiei, l-au ferecat în lanţuri şi l-au aruncat în temniţă.
Pe drum, episcopul l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese învăţător al împăratului şi creştin, iar acum, pentru mărirea lumească şi de frică, se închina soarelui. Sfântul s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la el, nevrând să-l vadă, dar bătrânul s-a luminat la suflet, a plâns cu amar şi l-a rugat pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe Sfântul episcop.
Împăratul, văzând întoarcerea la Hristos a lui Gotazat, nu i-a împlinit cererea şi a poruncit să i se taie capul, îndeplinind şi cea din urmă dorinţă a fostului dascăl, adică, să se strige că numai pentru Hristos şi-a dat capul la tăiere. Auzind aceasta Sfântul Simeon, în temniţă fiind a dat slavă Lui Dumnezeu, bucurându-se.
În Sfânta şi marea Vineri a Patimilor Domnului din acel an, au fost scoşi din temniţă cei o mie o sută cincizeci de creştini, împreună cu episcopul lor, Simeon şi după multe chinuri au primit cununa muceniciei, prin tăierea capului cu sabia.
