Ei bine, da! Aţi citit bine! Grigorie Juravlev este unul dintre cei mai mari pictori de icoane, deşi s-a născut fără mâini şi picioare.

Grigorie Juravlev s-a născut în anul 1858, în localitatea Utevka, din regiunea Samara, aflată în vestul Rusiei. El s-a născut cu un sever handicap fizic, neavând mâini şi picioare, însă întreg la suflet. Tatăl copilului nu s-a mai întors de pe front, iar mama lui s-a văzut singura înaintea unei greutăţi de neînchipuit.

La puţin timp după naştere, din teamă de a nu muri nebotezat, copilul a fost botezat la biserică din sat, acesta fiind numit Grigorie. Văzând copilul, preotul a încurajat-o pe mama, zicându-i ca gura omului nu este făcută atât pentru a se hrăni, cât pentru a da slavă lui Dumnezeu, iar acest lucru copilul îl va putea face, drept pentru care, nenumărate vor fi darurile primite de la Dumnezeu.

Grigorie Juravlev, iconarul fără mâini şi picioare

Văzând copilul, rudele au îndemnat-o pe femeie să dea copilul celor care se ocupă cu târgurile şi cu circul, putând astfel să capete un ban, pentru nimic altceva pe lume nefiind bun acel copil. Punându-şi însă toată nădejde în Dumnezeu, femeia nu a putut să-şi lase copilul pe mâna străinilor, drept pentru care l-a înconjurat cu toată dragostea şi rugăciunea de care a fost în stare.

În asemenea condiţii, credinţa în Dumnezeu şi mulţumirea adusă Lui întru toate se vor dovedi singurele care îl vor întări pe copil să crească sănătos, ba chiar să ducă o viaţă normală. Astfel, în pofida handicapului sever, copilul era mai tot timpul vesel şi luminos la chip, bucurându-se de nenumărate lucruri trecute cu vederea de cei întregi la trup, dar nu şi la suflet.

Încă de mic, lui Grigorie i-a plăcut din toată inima să fie dus la biserică, bunicul fiind cel care îl care mereu în spate. În faţa icoanelor, copilul şi-a mărturisit dorinţă fierbinte de a picta şi el, dând slavă lui Dumnezeu după putinţă să. De foarte multe ori, el cerea să mai fie lăsat în biserică, spre a cerceta cu multă atenţie sfintele icoane, pe care nu se satură să le privească.

La un moment dat, când se juca, copilul a prins un beţişor în gură şi a început să deseneze în nisip diverse lucruri, însă într-un mod original, impresionant chiar. Văzând voinţa copilului, bunicul l-a luat şi l-a înscris la şcoală din sat, unde a învăţat să scrie, ţinând creionul în dinţi. Grigorie a mers la şcoală până la moartea bunicului, când, nemaiavând cine să îl ducă la şcoală, a început să înveţe pe cont propriu, acasă.

Fiind foarte îndrăgit de învăţătorul satului, care era uimit de voinţă şi isteţimea copilului, acesta a mers la administraţia regiunii Samara şi a cerut ajutor pentru că tânărul să-şi continue studiile. Astfel, copilul va putea să se înscrie la un ginmaziu din Samara.

În paralel cu şcoala, tânărul Grigorie a petrecut nenumărate zile în atelierul unui pictor din localitate, unde a învăţat meşteşugul picturii şi tainele zugrăvirii de icoane. După câţiva ani, el a trebuit să treacă un examen, în atelierul pictorului. Zugrăvirea unei icoane l-a solicitat pe Grigorie mai bine de trei ore. Icoană a fost socotită minunată, însă muşchii lui, suprasolicitaţi, au avut mult de suferit, după aceea. Fericirea lui era deplină: putea să dea slava lui Dumnezeu, pictând.

La vârsta de 22 de ani, după ce a terminat studiile, tânărul Grigorie s-a întors în satul natal şi a început să picteze icoane pentru credincioşii mai înstăriţi, care îi plăteau osteneala. Din ce în ce mai mulţi oameni au început să vină la el, pentru a primi o asemenea icoana. Deoarece tânărul zugrăvea icoanele ţinând pensula în gură, neavând mâini, toţi au văzut în această o minune şi un dar al lui Dumnezeu dăruit unui suflet simplu şi smerit, icoanele fiind văzute drept făcătoare de minuni.

În anul 1884, cu ajutorul guvernatorului din Samara, pictorul Grigorie Juravlev a dăruit viitorului tar Nicolae al Rusiei o icoană cu Sfântul Nicolae, însoţită de o scrisoare, în care spunea: "Înălţimea voastră imperială, va scrie Grigorie Juravlev, cu umilinţă şi smerenie. Doresc să vă aduc plocon o icoană a Sfântului Nicolae, pe care eu singur am pictat-o, cu gura şi nu cu mâna, pentru că din naştere nu am mâini şi picioare. Am zămislit aceasta icoană sub oblăduirea Domnului care, în bunătatea Lui, mi-a permis intrarea în această lume. Deşi schilod, El m-a slobozit şi m-a mântuit de la nefiinţă. Şi m-a înzestrat cu un dar. Prin mişcările gurii, săvârşesc această artă, potrivit poruncii Domnului."

Impresionat de viaţă şi minunată lucrare a lui Grigorie, tarul Alexandru al III-lea l-a chemat pe acesta la palatul său, unde a fost pus să picteze un tablou al familiei împărăteşti Romanov. Drept recompensă, tarul i-a dăruit lui Grigorie o pensie lunară pe viaţă în valoare de 25 de ruble de aur şi o trăsură specială, pentru deplasare, pe care acesta o va dărui însă celor din satul natal.

În anul 1885, în satul natal s-a ridicat Biserica Sfântă Treime. Pictarea acesteia, în fresca, a fost lucrată după planurile întocmite de Grigorie, care a şi zugrăvit pereţii interiori şi cupola bisericii. Foarte mult a muncit Grigorie la fresca în care Sfânta Treime i se înfăţişează lui Avraam, la stejarul lui Mamvri, aceasta fiind o copie fidelă a celei zugraviete de Andrei Rubliov. Cea mai solicitanta a fost însă cupola bisericii, pe care a zugrăvit-o muceniceşte: stând pe spate, vopseaua îi curgea pe faţă şi în ochi, vederea slăbindu-i semnificativ, dintii îl dureau, iar muşchii spatelui ajungeau adesea zdrobiţi. În anul 1892, biserica satului a fost terminată de zugrăvit şi sfinţită.

În anul 1916, odată cu Primul Război Mondial, zugravul Grigorie a fost cuprins de o tristeţe profundă pentru soarta atee a Rusiei, în care icoanele sale nu vor mai avea loc. Cu puţin timp mai înainte de Revoluţia Bolşevică (1917), zugravul cel minunat din Utevka a trecut la cele veşnice, ca un martir care şi-a închinat viaţa lui Dumnezeu şi zugrăvirii icoanelor, fiind înmormântat în curtea bisericii. Pentru viaţă şi lucrarea lui minunată, se vorbeşte astăzi chiar de o canonizare a acestuia.

Deşi nenumărate biserici au fost demolate, biserica din Utevka a rămas în picioare, numai turnul-clopotnita fiind demolat. În anul 1934, când icoanele bisericii au fost adunate în cimitir, spre a fi arse, sătenii le-au luat pe ascuns şi le-au ascuns în casele lor.

Unele dintre icoanele sale au trecut graniţele, ajungând în diverse colţuri ale lumii. Într-o localitate din Kazahstan a fost găsită icoana cu Sfinţii Chiril şi Metodiu, iar în Moscova, icoana cu Sfântul Leon, Papa al Romei. În anul 1985, pe spatele unei icoane din Bosnia, a fost găsită următoarea inscripţie: "Aceasta icoană a fost zugrăvita în întregime cu dinţii, de către ţăranul fără mâini şi picioare, Grigorie Juravlev, din satul Utevka, regiunea Samara."