Joi, 21 noiembrie 2024 - 10:30:11
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Aşezarea Moaştelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Biserica din Lida


3 noiembrie 2014

Acest mare mărturisitor al Lui Hristos, dobândind creştere minunată şi având rădăcină cinstită şi sfântă, căci părinţii lui din moşi–strămoşi erau împodobiţi cu nume bun şi cu dreaptă credinţă, s-a făcut viteaz şi strălucit în războaie. După moartea părinţilor, împărţind averea săracilor şi dând libertate sclavilor, a început să propovăduiască deschis pe Hristos, scoţând la iveală dreapta sa credinţă. Pentru aceasta a fost prins şi chinuit, dar fiind păzit nevătămat de toate, prin harul Domnului, a atras-o către credinţă şi pe împărăteasa Alexandra.

Neplecându-se a jertfi lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugăciunea idolii, i s-a tăiat capul, iar robul său, luând trupul Sfântului, l-a dus în Palestina, unde l-a îngropat cu mare cinste şi evlavie.

După aceasta, n-a trecut multă vreme şi, strălucind dreapta credinţă şi luând împărăţia marele împărat Constantin, cei care-l iubeau pe Mucenicul Gheorghe, au zidit biserică frumoasă, în Lida. Ridicând pătimitul şi sfântul lui trup din locul neînsemnat în care zăcea, l-au adus acolo, la arătare şi s-a făcut sfinţirea bisericii pe 3 noiembrie. Din biserica aceea izvorăsc izvoare de-a pururi curgătoare şi daruri de minuni, celor care se închină cu credinţă Sfântului, iar în fiecare an se prăznuieşte aducerea moaştelor Sfântului Mucenic Gheorghe.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro