În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea celor între sfinţi Părinţii noştri Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului.

Alexandru, patriarhul ConstantinopoluluiSfântul Alexandru, arhiepiscopul Constantinopolului

De origine modestă şi lipsit de ştiinţă cărţilor, dar prin virtuţile şi harismele sale apostolice, sfântul Alexandru s-a aflat demn să-l slujească pe sfântul Mitrofan (cf. 4 iunie), Arhispiscop al Bizanţului, în calitate de preot al episcopului, iar mai târziu (314) ca episcop ajutător. După victoria sfântului Constantin asupra lui Licinius, împăratul a organizat o întâlnire oratorică intre Alexandru şi ritorii păgâni din Bizanţ, care s-au văzut înfrânţi nu de discursul sfântului, ci de o minune ce a săvârşit-o. Cum sfântul arhiepiscop Mitrofan era prea bolnav şi prea bătrân ca să mai poată participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325), l-a trimis pe Alexandru să prezideze în locul lui. După închiderea lucrărilor Sinodului, împăratul Constantin a cerut la toţi Purtatorii-de-Dumnezeu Părinţi ce au strălucit în timpul lucrărilor să vină la Constantinopol (oraş pe care tocmai şi l-a ales drept cetate imperială) ca să-l binecuvânteze. Un înger al Domnului i-a apărut în acele zile Sfântului Mitrofan, descoperindu-i că avea să-şi incredintele Domnului sufletul său în zece zile, şi ca să-l lase pe fericitul Alexandru arhiepiscop în locul lui. Părinţii episcopi care se aflau la Constantinopol în acele zile s-au bucurat de această veste şi, după ce au slujit slujba de înmormântare a Sfântului Mitrofan l-au înscăunat în mod solemn pe sfântul Alexandru ca prim Episcop al noii capitale a Imperiului. În urma Sinodului de la Nicea, Sfântul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani, a continuat să apare Credinţa Ortodoxă în fata intrigilor lui Arie şi a acoliţilor săi. Unii au spus chiar ca sfântul Alexandru ar fi făcut mai multe călătorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia şi în insulele greceşti pentru a predica credinţa Sinodului ortodox de la Niceea.

Convocat la Nicomidia pentru ca să-şi explice credinţa, Arie (Arius) a reuşit să-l însele pe împărat semnând o mărturisire de credinţa în care se mulţumea să spună că Fiul lui Dumnezeu este născut înainte de toţi vecii. Profitând deci de această mărturisire de credita, Arie a cerut atunci reintegrarea sa în Biserică. Sub presiunea lui Eusebiu de Nicomidia, împăratul a primit favorabil cererea să şi a cerut Episcopilor reuniţi la sinodul din Tir să o examineze (335). Acest sinod, compus în principal din partizani de-ai lui Arie, s-a întors cu răutate împotriva Sfântului Atanasie cel Mare (prăznuit la 18 ianuarie împreuna cu Sfântul Chiril, amândoi arhiepiscopi ai Alexandriei, şi la 2 mai - aducerea moaştelor), pe care l-au tratat de vrăjitor, de brută şi de semănător de discordie. Luând cunostiinta de toate acestea, sfântul Atanasie s-a îmbarcat în secret pe o corabie cu destinaţia Constantinopol, unde a încercat în zadar să vorbească cu împăratul, în timp ce sinodul de la Tir îl condamna la exil în Treves (oraşul german Trier de azi). Arius a încercat să revină la Alexandria, însă la această veste o răzmeriţă a izbucnit în osar contra lui, astfel încât împăratul la chemat la Constantinopol ca să se împărtăşească cu sfântul Alexandru. Eusebiu de Nicomidia şi ai săi au făcut tot felul de presiuni asupra sfântului arhiepiscop ca să slujească o Sfânta Liturghie în care să se împărtăşească cu Arie ereticul. Atunci sfântul Alexandru s-a retras în biserica Sfânta-Irina şi, îngenunchiind în faţa sfântului jertfelnic, s-a rugat zi şi noapte cu aceste cuvinte: "Doamne, dacă Arie trebuie să fie împăcat cu Biserica, atunci slobozeşte pe robul tău cu pace. Dar dacă ai milă de Biserica Ta şi nu vrei ca moştenirea Ta să se facă de ruşine, atunci ia-l pe Arie, pentru că oamenii să nu ia erezia drept Adevărata Credinţă". Sâmbăta, cu o zi înainte de duminică în care ar fi trebuie să se petreacă această slujbă, pe când se găsea în piaţa lângă coloana de porfiră ridicată de Constantin, Arie a fost brusc chemat de nevoile fireşti, şi pe când era la closet, maţele au crăpat în el, şi acolo a şi murit, în locul în care-şi fac oamenii nevoile firii, lipsindu-se astfel şi de împărtăşanie şi de viaţă. Când a aflat această veste, Sfântul Alexandru a dat slavă lui Dumnezeu, nu pentru moartea aceluia, ci pentru că Domnul şi-a arată încă o dată puterea Să peste dorinţa mai-marilor lumii acesteia. Totuşi, cu aceasta tulburări nu au luat sfârşit, şi sfântul Alexandru a trebuit să continue să lupte pentru Ortodoxie. A adormit în pace câteva luni după moartea Sfântului Constantin (337), la vârsta de 98 de ani, lăsând în scaunul de la Constantinopol pe Sfântul Pavel (prăznuit la 6 noiembrie).

Sfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului

Deşi nu mai ştim azi pe care din sfinţii patriarhi de Constantinopol cu numele de Ioan prăznuim în această zi, se pare că este vorba de Ioan al VIII-lea Xiphilinos, care a păstorit între anii 1064 şi 1075, când a murit, în vârsta de 65. Originar din Trebizonda, el şi-a făcut studiile la Constantinopol, unde a fost prieten cu Mihail Pselos (Psellos), dar fără să împărtăşească cu el pasiunea pentru filosofia neoplatonică ce l-a şi condus la erezie. Cum Ioan era foarte învăţat în ştiinţele juridice, i s-a încredinţat catedra de drept a Universităţii imperiale pe care Pselos se străduia să o ridice la înălţimea de altădată. Dar în urma unor intrigi de la curte, Ioan este nevoit să părăsească capitala şi, după ce a luat harna monahala, a trăit zece ani într-o mănăstire din Muntele Olimp al Bitiniei. La moartea Patriarhulu Constantin Lichoudes, Ioan a fost chemat de împăratul Constantin Doukas (Duca) şi sfinţit Patriarh Ecumenic, împotriva reţinerilor sale. În acele vremuri tulburi, când expansiunea turcilor seleucizi devenea din ce în ce mai ameninţătoare, patriarhul Ioan, om al păcii şi al împăcării, s-a străduit să refacă legăturile cu Biserica armeama. A trăit toată viaţa într-o mare sărăcie şi într-o desăvârşită curăţie. Dădea milostenie tot ce avea, făcea distribuţii publice de cele necesare vieţii şi ajuta la întreţinerea şi refacerea bisericilor. Slujea zilnic Sfânta Liturghie, în ciuda criticilor unor alţi episcopi, mai lumeşti, şi era strălucitor în interpretarea dogmelor şi canoanelor Bisericii.

Sfântul Pavel, patriarhul Constantinopolului

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea zis cel Tânăr era originar din Cipru. El a fost mai întâi citeţ, şi, strălucind cu cuvintele şi faptele sale virtuoase, a fost ales Patriarh, împotriva voinţei sale, în cea dea doua Duminică a Postului Mare din anul 780, după o lungă perioadă în care tronul de patriarh a fost neocupat, din cauza tulburărilor ereziei iconoclaste. Sub presiunea împăratului persecutor Leon al IV-lea Kazarul, Pavel a trebuit să semneze un document în care declara că nu va accepta cultul icoanelor. Dar împăratul a murit la puţină vreme după hirotonirea lui, aşa încât a putut să retracteze cele semnate cu forţa. Totuşi, erezia continua să se răspândească, iar el, bătrân şi bolnav, se vedea neputincios a-i face faţă, aşa încât a preferat să renunţe la slujirea de Patriarh şi să se retragă la Mănăstirea lui Flor, fără să o prevină însă pe împărateasa regenta, Sfânta Irina (cf. 7 august). Decum au aflat, împărăteasa şi fiul ei Constant al VI-lea s-au dus la sfântul episcop şi l-au întrebat de ce a plecat. Fericitul Pavel, în lacrimi, le-a răspuns: "Nu ar fi trebuit să accept să fiu în fruntea unei Biserici care se separă de împărtăşirea cu celelalte scaune patriarhale". Plini de întristare şi de amărăciune, suveranii au trimis o ambasadă de patricieni şi membrii ai Senatului, ca să încerce să-l convingă să revină. Dar el le-a răspuns cu hotărâre: "Dacă nu adunaţi un Sinod Ecumenic care să corecteze eroarea care este în mijlocul nostru, atunci nu este nicidecum mântuire pentru voi". Şi cum ei îl întrebau de ce a acceptat să semneze cu împăratul eretic, Pavel le-a răspuns: "Tocmai din această cauză plâng şi mă tânguiesc acum şi m-am horarât să mă pocăiesc, rugându-l pe Dumnezeu să mă pedepsească pentru că nu am predicat adevărul de frica nebuniei voastre". A adormit cu pace doua sau trei luni după aceasta (784), aducând mare doliu la palat şi printre ortodocşi, căci toţi îl admirau pentru virtutea şi credinţa sa. Iar datorită acestei hotărâri şi mustrări a lui, împărăteasa şi patriarhul ce i-a urmat, Sfântu Tarasie (cf. 25 februarie), au început pregătirea celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a restabilit cultul icoanelor în anul 787.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Fantin, făcătorul de minuni.

Acest sfânt Fantin era cu neamul din latura Calabriei, fiul lui Gheorghe şi Vrieniei. El din scutece, fiind sfinţit lui Dumnezeu, a fost dus la o mănăstire, unde lucra toată faptă bună, şi făcându-se iscusit lucrător poruncilor lui Dumnezeu, s-a învrednicit cu dumnezeieşti descoperiri, iubind a petrece în pustietăţi şi în munţi şi câte 20 de zile postind. Încă şi gol patru ani a răbdat a fi şi cu nenumărate întâmplări s-a luptat în vremea năvălirii celor de altă credinţă, pe care şaizeci de ani le-a răbdat. Atunci şi-a luat pe ucenicii săi: Vitalie şi Nichifor, s-a dus la Pelopones, şi zăbovind şi la Corint multă vreme, pentru mulţi s-a făcut pricină de mântuire. Mai în urma mergând şi la Atena şi închinându-se sfântului locaş al Născătoarei de Dumnezeu, s-a întors la Larisa, unde multă vreme zăbovind lângă mormântul Sfântului Achilie, în urmă a venit la Tesalonic, unde din destul desfătându-se de multe minuni ale Marelui Mucenic Dimitrie, şi ţinându-şi canonul obişnuit al înfrânărilor întregi opt ani, întru bune bătrâneţi, a părăsit viaţa.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şase Mucenici cei din Meletina.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Sarmata, din deşertul Egiptului.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Vriena.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şaisprezece Mucenici Tivei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Evlavie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Felix, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Furtinian, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Septimin, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ianuarie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Sfântul Mitropolit Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Ilias, Miron Barnovschi, Moise Movilă şi Vasile Lupu.

Provenind dintr-o familie de răzeşi, care se numea Motoc, din Borcesti, sat dispărut situat lângă Targu-Neamf, Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1590. Numele său de botez a fost Vasile.

Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea paraului Secu, unde a învăţat carte şi limbile slavona şi greacă. Pe aceeaşi vatră, Vornicul Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana au ctitorit în 1602 Mănăstirea Secu în care a început să funcţioneze şi o şcoală.

Tânărul Vasile Motoc a intrat în obştea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povăţuitor, a fost numit egumen al mănăstirii. Cu multă osârdie, cuviosul Varlaam s-a adâncit în tainele cărţilor, traducând Scara (Leastvita) Sfântului Ioan Scărarul (1618). Apoi, pentru strădaniile şi virtuţile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

Ajungând sfetnic de încredere al domnitorului Miron Barnovschi, în anul 1628, arhimandritul Varlaam este trimis la Kiev şi Moscova în vederea cumpărării de icoane pentru manăstirile Dragomirna şi Bârnova şi pentru biserica ctitorită de domnitor în Iaşi. Săvârşind aceasta, Varlaam s-a întors în ţară, dar primind vestea morţii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) şi pe cea a înlăturării domnului Miron Barnovschi, s-a retras la Mănăstirea Secu.

În anul 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Ilias, prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat să păstoreasca Mitropolia Moldovei în locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), care s-a mutat la cele veşnice şi a fost înmormântat la Mănăstirea Bistriţă, Neamţ.

Noul Mitropolit unea învăţătura cu rugăciunea şi cuvântul înţelept cu fapta cea bună. În timpul păstoririi învăţatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnior Vasile Lupu.

Sprijinit şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam a înfiinţat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" din laşi.

Înţelept apărător al dreptei credinţe şi al unităţii Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la laşi din anul 1642, care a îndreptat şi aprobat Mărturisirea de credinţa alcătuită de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului în 1638, pentru a da clerului şi credincioşilor ortodocşi o călăuză în lupta lor împotriva rătăcirilor de la Sfânta Tradiţie a Bisericii.

Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era preţuit atât în ţară, cât şi în afara ei. Astfel, pentru evlavia şi înţelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.

Ca un pastor bun şi harnic, Mitropolitul a tipărit la Iaşi mai multe cărţi de slujbă şi de apărare a credinţei ortodoxe, şi anume: Cazania, Cele şapte taine, Răspunsul împotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi altele.

Lucrarea sa intitulata Cazania sau Carte românească de învăţătura la duminicile de peste an, la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova, numărându-se până astăzi între cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi romaneşti. Ea s-a răspândit în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, unind în cuget şi credinţa pe romanii locuind de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi.

În timpul păstoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasă biserica a Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi, ctitoria cea mai de seamă a a domnitorului Vasile Lupu. În această biserică, sfinţită în anul 1639, Mitropolitul Varlaam slujea adeseori şi binevestea Evanghelia lui Hristos cu râvnă şi înţelepciune.

În anul 1641, în această biserică, evlaviosul Mitropolit Varlaam a aşezat moaştele Cuvioasei Parascheva, dăruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit de el acesteia, în vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam a sporit mult în rândurile credincioşilor cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Pentru a întări credinţa ortodoxă şi a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe domnitorul Vasile Lupu să întemeieze la laşi, în anul 1640, prima şcoală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovniceşti de la Kiev, înfiinţată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă.

Noul aşezământ de cultură din Moldova, în care se preda în limbile greacă, slavona şi romană, se afla în incinta Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi, având la început şi profesori trimişi de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, ca semn că nu şi-a uitat patria sa, Moldova.

După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de linişte şi de rugăciune, s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, după cum mărturiseşte cronicarul Miron Costin, Vrednicul Mitropolit a mai trăit patru ani, în smerenie, în rugăciune şi în vieţuire sfântă, strămutându-se la veşnicele locaşuri către sfârşitul anului 1657. Toate cele agonisite în timpul vieţii sale le-a dăruit Mănăstirii Secu.

Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost înmormântat în zidul de miazăzi al bisericii Mănăstirii Secu.

Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea să sfânta şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.