Duminică, 24 noiembrie 2024 - 3:20:07
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel


26 iulie 2014

Pe Valea Dâmboviţei, între Târgovişte şi Câmpulung, se află un deal înalt numit „Dealul Cetăţuia” sau „Dealul lui Negru Vodă”. Prima aşezare monahală cunoscută pe această colină datează de la începutul secolului XIV, când domnul Ţării Româneşti întemeiază un schit cunoscut până azi, cu numele de „Schitul Negru Vodă” (Cetăţuia). Pe versantul abrupt al dealului, în partea de sud – est, ca şi pe valea pârâului Cetăţuia, a existat una din cele mai vechi vetre isihaste româneşti. Între secolele XIII şi XVII, aici s-au nevoit mulţi sihaştri cu viaţă sfântă, ale căror nume nu se mai cunosc, iar valea aceasta se numeşte de sute de ani „Valea Chiliilor”, din cauza numărului mare de sihaştri trăitori aici.

Unul din cei mai renumiţi sihaştri ce s-a nevoit aici, în primele decenii ale secolului XVII, a fost cuviosul schimonah Ioanichie. Se crede că era cu metania din Schitul Negru Vodă de alături. Râvnind fericitei vieţi pustniceşti şi arzând pentru dragostea Lui Hristos, s-a închis de bună voie într-o peşteră săpată în peretele muntelui şi acolo s-a nevoit, neştiut de oameni, mai mult de 30 de ani. Numai ucenicul său îi aducea pâine şi apă o dată pe săptămână, pe care o cobora până la gura peşterii, cu o frânghie, din cauza locului foarte abrupt. Sfintele taine i le aducea, din timp în timp, egumenul schitului.

Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat şi la ce măsură duhovnicească a ajuns, singur Dumnezeu ştie. După o nevoinţă atât de aspră, cuviosul acesta, ajungând la măsura sfinţeniei şi cunoscându-şi dinainte sfârşitul şi-a săpat singur mormântul, în fundul peşterii; apoi culcându-se în mormânt şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Cu trecera anilor, numele Cuviosului Ioanichie s-a uitat, iar peştera lui a fost părăsită. În primele decenii ale secolului XX, coborându-se egumenul schitului cu o frânghie în peşteră, a descoperit osemintele întregi ale acestui mare sihastru, aşezate cu bunăcuviinţă, în fundul peşterii. Erau galbene, binemirositoare şi acoperite cu o pânză de păianjen. Deasupra mormântului erau săpate în piatră aceste cuvinte: „Ioanichie Schimonah, 1638”.

Sfinte Cuvioase Ioanichie cel Nou, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi!


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro