Acest mare şi vestit luminător dascăl al lumii a fost din marea cetate Antiohia, din părinţi credincioşi. Chiar de la începutul vieţii sale, a avut mare dragoste pentru ştiinţa cuvintelor, deprinzând toată înţelepciunea elinească şi creştineştile Scripturi. Făcut diacon şi apoi preot, a alcătuit foarte multe cuvinte de învăţătură, sfătuitoare pentru pocăinţă şi pentru buna podoabă a obiceiurilor omeneşti.
Părăsind viaţa aceasta, Nectarie, patriarhul Constantinopolului, Ioan a fost chemat şi a fost făcut patriarh, primind canoniceşte hirotonia. Trăind în nevoinţă şi răbdare, mâncarea lui era numai puţină zeamă de orez, dormea puţin, însă nu pe pat, ci stând şi ţinându-se de nişte funii. Îndemnându-i pe creştini spre fapte bune şi să se lase de lăcomie, s-a certat cu Eudoxia, împărăteasa, care luase cu răpire o vie a unei văduve sărace. Sfătuind-o să nu ţină lucru străin şi aceasta nevrând să-i asculte cuvintele, pentru mustrarea pornită împotriva ei, l-a alungat pe Sfânt din scaunul de arhiepiscop. Izgonit la Cucuzo, în Armenia şi-a dat cinstitul suflet Lui Dumnezeu, iar Eudoxia care l-a nedreptăţit, fiind pricina pierzării, a murit purtând semnul strâmbătăţii făcute. După moartea ei, mormântul în care era îngropată, a tremurat 32 de ani, iar după ce s-au adus Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi s-au pus acolo unde şi acum se află, a încetat acel cutremur.
Celui mai mare predicator din vremea de aur a creştinătăţii, Biserica îi serbează pomenirea de trei ori pe an: la 13 noiembrie şi apoi la 27 şi 30 ianuarie, precum şi în fiecare zi, când se săvârşeşte Liturghia lui.
