Aceştia au trăit pe vremea împăratului Licinius, din părţile Capadociei şi din aceeaşi ceată la oaste. Erau 40 de ostaşi creştini, bărbaţi viteji şi vrednici în războaie, iar conducătorul lor era Agricola, om păgân şi rău din fire şi locul slujbei era cetatea Sevastiei.
Aflând de credinţa lor creştină, acesta a dat poruncă să fie aduşi în faţa lui, cerându-le să aducă jertfe idolilor. La acest îndemn Chirion, căpetenia celor 40, a răspuns: ,,Cum am luptat şi am biruit pe vrăjmaşi, pentru împăratul pământesc, tot aşa voim şi vom lupta pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmaşilor Lui".
Pentru acest răspuns au fost închişi în temniţă şi înfuriaţi peste fire, conducătorii au poruncit să fie dezbrăcaţi şi siliţi să intre într-un iaz, care era aproape îngheţat. Unul din ostaşi, nemaiputând îndura gerul, a primit să aducă jertfa ce i se cerea, dar ieşind din iadul îngheţat şi intrând în baia caldă, a murit îndată. Ceilalţi mucenici, după o noapte întreagă petrecută în iadul îngheţat, erau încă vii şi se rugau.
Văzând aceasta, temnicerul Aglaie a avut un vis şi un tainic îndemn şi, mărturisind cu glas tare: ,,Şi eu sunt creştin", a sărit în apa cea îngheţată. Aşa s-a făcut părtaş muceniceştilor patimi, întregind ceata celor 40, în locul celui ce se lepădase de Hristos. Scoşi din apă, li s-au sfărmat gleznele cu ciocane grele şi fiind arşi de vii, au primit cununa Mucenicilor.
