Trăim în această zi Sfântă, fapta cea mai adâncă a lumii; ascuns în pruncul Iisus, Dumnezeu se face om, ca pe oameni să-i îndumnezeiască. Răspunsul credinţei noastre este că suntem datori să nu uităm fapta aceasta a Lui Dumnezeu şi să-I fim mulţumitori pentru ea, simţind că suntem nevrednici de atâta milă, de atâta bunătate.
Pe pardoseala peşterii din Betleem, la locul unde S-a născut Mântuitorul şi a fost culcat în iesle, stă scris: „Aici s-a născut Iisus Hristos, Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru mântuirea lumii”. Cu ochii gândului ţintă la locul acela al peşterii, să lăsăm şi noi simţirea inimilor noastre, să dea glas cântării ei de preamărire şi de mulţumitoare închinăciune Lui Dumnezeu, pentru venirea Lui la noi în trup omenesc, venirea cea plină de daruri, pe care o cântă astăzi toată creştinătatea.
„Taină străină văd astăzi şi preamărită, Cer se face peştera, scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, sălăşluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos – Dumnezeu, pe Care, lăudându-L, Îl mărim”.
Cu adevărat, fiecare din noi putem zice: „Îţi mulţumec, Doamne, că Te-ai gândit şi la mine şi la mântuirea mea şi a fiecăruia din noi, în ziua când Te-ai născut prunc şi Te-ai făcut om, în peştera din Betleem”.
