Acesta era de neam ales din Constantinopol, iar în vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395), avea înalta funcţie de prefect al capitalei. Trăia într-o familie ferictă, având un fiu şi o fică. Iubindu-L pe Dumnezeu, s-a retras împreună cu fiul său Teodul la Sinai, în vreme ce soţia şi fiica sa, au mers la o mănăstire de maici din pustia Egiptului. Când hoardele barbare au scăldat într-o baie de sânge muntele Sinai, Nil a scăpat cu fuga, însă Teodul a fost luat ca rob, izbutind curând să scape şi să-şi afle tatăl pierdut.
Episcopul din Eluza, la hotarul dintre Arabia şi Palestina, i-a sfinţit în preoţi atât pe Nil cât şi pe fiul său. Restul vieţii, l-a petrecut, iarăşi, la muntele Sinai, ca pustnic.
De numele lui Nil, tradiţia a legat o mulţime de scrieri, care, de bună seamă, sunt de la mai mulţi scriitori. Dintre acestea, Sfântul Nil Sinaitul ar fi alcătuit numai cartea „Povestiri”, celelalte ar fi ale altora ca: Evagrie sau Nil din Ancira, adică Nil ascetul din Filocalie, care n-a trăit niciodată în Sinai, dar care era unul dintre marii îndrumători duhovniceşti ai timpului său, precum scrierile lui ne arată.
Deci, alcătuind el cuvinte pustniceşti pline de toată înţelepciunea, înţelegerea şi folosul, cărţi care îndeamnă spre nevoinţă, cu puterea cuvântului şi cu darul Sfântului Duh, şi aşa, aducând cu dumnezeiască dragoste pe mulţi, la Hristos, cu pace s-a săvârşit.
