Acesta a trăit pe vremea împăratului Aurelian şi era rob la un stăpân, dar liber pentru Hristos. Plin de râvnă dumnezeiască, Sfântul defăima zeii cei fără de suflet ai păgânilor, iar aceştia, umplându-se de mânie, s-au pornit împotriva lui cu săbiile scoase. Sfântul, stând în mijlocul lor, le propovăduia cuvântul Lui Dumnezeu, cu înţelepciune, iar ei nu se puteau apropia de el. Ca să-l doboare şi-au întins arcurile şi au început să tragă în el cu săgeţile, dar puterea Lui Dumnezeu făcea ca să nu-l nimerească.
Mucenicul Lui Hristos, nefiind botezat, dorea Sfântul Botez, că nu voia să moară în mâinile chinuitorilor lui, ca un păgân. Drept aceea, s-a rugat Lui Dumnezeu şi, îndată, s-a vărsat din cer, ca o ploaie repede, apă peste dânsul, luând astfel de sus, baia cea dumnezeiască, încât se mirau păgânii, văzând aceasta.
După aceea, singur şi de bună voie, s-a dat în mâinile păgânilor, ca un miel la junghiere, iar aceştia, luându-l, l-au dus la dregătorul lor, care a încercat să-l amăgească, făgăduindu-i că-l va slobozi din robie, dacă se va închina idolilor. Neclintit în credinţă, Sfântul a fost chinuit, fără cruţare, osândit la tăierea capului, cu sabia şi aşa a luat cununa muceniciei.
