Joi, 21 noiembrie 2024 - 7:55:10
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

A treia aflare a cinstitului cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul



După moartea Prorocului, ucenicii i-au luat trupul şi l-au îngropat, dar capul Botezătorului a avut, după tradiţia Bisericii Ortodoxe, o istorie aparte: el a fost de trei ori pierdut şi de trei ori aflat. Fiecare ,,aflare" a cinstitului cap este ca o nouă întâlnire, a noastră, a creştinilor, cu Prorocul, adică un nou îndemn spre pocăinţă şi un nou îndemn să credem în Cel ce a venit după dânsul, adică în Iisus.

Prima şi cea de a doua aflare, le prăznuim la 24 februarie şi au avut loc la Ierusalim, în cetatea lui Irod şi la Emesa, în Siria. A treia aflare a cinstitului cap o prăznuim astăzi, 25 mai şi s-a întâmplat pe vremea Sfântului Patriarh Ignatie, la anul 860, când a fost adus la Constantinopol şi aşezat în biserica Botezătorului.

Pe vremea Cruciadelor, pentru eliberarea Locurilor Sfinte, francezii, intrând în Constantinopol în anul 1204, au luat o parte din capul Sfântului şi ducându-l în Franţa, l-au aşezat în biserica din Amiens, unde se află şi astăzi.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro