În vremea împărăţiei lui Traian, cinci femei care trăiau într-un loc retras de sihăstrie, numindu-se canonice, păzeau toate poruncile Lui Dumnezeu. Printre toate celelalte îşi luaseră asupra lor ca sarcină, adunarea moaştelor Sfinţilorl, ungerea lor cu miruri, înfăşurarea în pânze curate şi aşezarea în locul de sihăstrie unde trăiau ele. Aflând de acest lucru, Drosida, fiica împăratului Traian, a venit la aceste femei aducând cu sine o haină preţioasă şi cerându-le să o ia cu ele la ridicarea trupului unui Sfânt.
Paznicii care stăteau de veghe le-au prins pe cele cinci femei şi împreună cu ele şi pe Drosida. Văzând, împăratul a pus să fie ţinută sub pază, gândind că se va căi de ceea ce a făcut, iar pe celelalte femei le-a supus la chinuri cumplite.
Drosida dezbrăcând îmbrăcămintea împărătească a mers spre locul de chinuri, gândind că nu a primit Sfântul Botez. Scoţând mirul pe care îl luase cu sine şi aruncându-se într-un bazin în care se aduna apă din ploaie, s-a botezat zicând: ,,Se botează roaba Lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh". Păzindu-se pe sine, timp de şapte zile a primit hrană îngerească. În ziua a opta, cerând Lui Dumnezeu în rugăciune să o lumineze ce urmează să mai facă, s-a mutat la Domnul, luând cununa muceniciei.
