Acest Sfânt s-a născut în prima jumătate a veacului al XVII – lea, într-o localitate vrânceană, în împrejurimile Panciului. Din tinereţe a luat asupra sa chipul vieţii monahiceşti, iar mai apoi a fost ales egumen al mănăstirii Bogdana. De aici a fost chemat să păstorească Episcopia Rădăuţilor, şi mai târziu i se încredinţează scaunul vlădicesc de la Roman, unde stă vreme de trei ani.
A fost cunoscut ca un om al Lui Dumnezeu, foarte râvnitor pentru cele sfinte şi revenind la obştea sa de la Bogdana, nu a vrut să-şi recapete vredniciile arhiereşti, ci vreme de aproape două decenii şi-a îndreptat toată osârdia spre ctitorirea de noi lăcaşuri sfinte, spre slava Lui Dumnezeu.
Mănăstirea Brazi, numită şi „de la Cruce”, de lângă oraşul Panciu, a fost cea mai iubită ctitorie a sa şi aici s-a ostenit cel mai mult, ajutat de ucenicul său, Lavrentie, având de înfruntat multe oprelişti. Răpit, în anul 1688, de trimişii lui Şerban Cantacuzino şi dus în Ţara Românească, a fost închis şi chinuit vreme de zece săptămâni. Timp îndelungat, a fost împiedicat de un fost postelnic să construiască biserica pe care vroia să o facă pentru mănăstire, dar acela fiind lovit de o boală nemiloasă, a recunoscut că a prigonit pe nedrept pe cuviosul Teodosie şi a lăsat prin testament toate moşiile sale ctitoriei acestuia. Sfântul, fără a ţine minte răul, a primit ca fostul postelnic să fie îngropat în curtea bisericii şi s-a rugat pentru iertarea păcatelor lui.
Râvna lui nu s-a oprit aici, însă Dumnezeu, a rânduit pe de o parte ca sfârşitul Sfântului să fie încununat prin mucenicie, iar pe de altă parte n-a trecut cu vederea dorinţa lui fierbinte de a ridica biserici. Înştiinţându-l din vreme pe robul său despre sfârşitul ce i se apropia, i-a arătat calea pe care se vor săvârşi ctitoriile sale, aşadar Sfântul a îngropat într-o pădure, banii pe care-i pregătise, lăsând şi o însemnare „că cine va găsi aceşti bani, este îndatorat să zidească din ei o mănăstire şi trei schituri şi la terminarea de zidit a celui din urmă, al treilea schit, va afla şi moaştele mele”. Nu mult după aceea, o ceată de tătari a venit la Mănăstirea Brazi, şi chinuindu-l pe bătrânul Teodosie, i-au tăiat capul şi râvnitorul mitropolit a dobândit cununa de mucenic.
După mai mult de 100 de ani, un pustnic din Munţii Buzăului, călăuzit de Dumnezeu, descoperea vasul cu bani şi însemnarea. Minunându-se de lucrarea dumnezeiască, pustnicul Dimitrie s-a apucat de lucru cu toată râvna şi a dus la bun sfârşit dorinţa mitropolitului Teodosie.
