Vineri, 29 martie 2024 - 6:53:37
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Sfântul Prooroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinţii Sfântului Ioan Botezătorul


5 septembrie 2014

Sfântul Proroc Zaharia era preot din Legea Veche, la Templul din Ierusalim, pe când împărăţea Cezar August, la Roma, iar în ţara Sfântă, Irod cel Mare, între anul 1 şi anul 14, pe vremea naşterii Domnului Hristos. Zaharia preotul avea femeie pe Elisabeta, una din fiicele lui Aaron, iar Cartea Sfântă mărturiseşte, despre ei, că: „Erau amândoi drepţi înaintea Lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului”. N-aveau însă copii, pentru că „Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor”. (Luca 1,6 – 7)

Intrând preotul Zaharia în templu să cădească, a văzut pe îngerul Lui Dumnezeu stând de-a dreapta altarului de tămâiere, vestindu-i că Elisabeta va naşte la bătrâneţe un fiu, pe Ioan Înaintemergătorul, prorocire care s-a şi adeverit. După naşterea lui Ioan, în luna a şasea, s-a auzit că Irod, împăratul iudeilor, vrea să ucidă toţi pruncii din Betleem şi din împrejurimi, pentru a-L ucide pe pruncul Iisus.

Elisabeta, maica lui Ioan se temea şi ea, pentru viaţa pruncului ei şi s-au ascuns într-o peşteră, de partea cealaltă a Iordanului. Drept aceea, ostaşii, căutând pruncul, nu l-au aflat şi atunci, Irod a poruncit ca în locul copilului să fie înjunghiat tatăl acestuia, preotul Zaharia. Ducându-se ei la templu, l-au înjunghiat „între Templu şi altar”, stropind cu sângele său, altarul Domnului.

Aşa s-a mutat din viaţa aceasta, dreptul Zaharia, iar copilul scăpând de urgie, creştea şi se întărea în Duhul Sfânt, rămânând în pustie, până la ceasul arătării sale, în Israel.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro