Acesta s-a născut în Antiohia şi a trăit în cetatea sa de naştere, până la vârsta bărbăţiei când, însoţit de tatăl său, a mers la Ierusalim. Călătoria lor a avut loc la scurtă vreme după Înălţarea la cer a Domnului şi după pogorârea Duhului Sfânt. Aici, Pangratie a cunoscut pe apostoli şi, mai ales, pe Sfântul Apostol Petru, aprinzându-şi sufletul cu ascultarea istorisirilor minunate din propovăduirea Evangheliei Domnului.
Mărturisind pe Hristos – Dumnezeu, s-a învrednicit de primirea Sfântului Botez chiar de la Sfântul Apostol Petru. Acesta văzând râvna şi îndemânarea noului creştin, pentru răspândirea credinţei, l-a sfinţit episcop al Tavromeniei. Primind acest har, Pangratie ardea şi mai mult de râvna pentru răspândirea credinţei creştine.
Propovăduirea Sfântului a adus roadă bogată; prin el însuşi dregătorul împărătesc, Bonifatie s-a botezat şi a dobândit atâta dragoste pentru Hristos, încât a zidit o biserică, drept loc de închinare pentru creştini.
Cu toată râvna Sfântului, mulţi dintre locuitorii insulei au rămas credincioşi idolilor. Întâmplându-se ca Bonifatie să plece din oraş, păgânii au folosit această lipsă a dregătorului şi, prinzându-l pe Sfântul Pangratie, l-au ucis.
Aşa şi-a încheiat Sfântul Pangratie viaţa lui, înaintea Domnului.