Preaînvăţatul şi vrednicul de pomenire mitropolit Dosoftei este numărat printre cei mai aleşi ierarhi pe care i-a avut vreodată Biserica Ortodoxă Română. El s-a născut în părţile Sucevei din părinţi foarte credincioşi şi de mic a fost dat la învăţătură, având cei mai buni dascăli, care se aflau atunci în Moldova. La şcoala Frăţiei Ortodoxe din Liov a învăţat limbile greacă, latină, slavonă şi polonă, precum şi teologia ortodoxă.
Blândul şi smeritul Dosoftei a deprins învăţătura cea duhovnicească în şcoala Mănăstirii Probota, unde a fost tuns monah, iar mai târziu ca episcop de Huşi şi Roman, a rânduit peste tot preoţi buni, a înnoit numeroase biserici şi mănăstiri, zidind duhovniceşte pe fiecare prin smerenia şi bunătatea lui. Nu era preot şi egumen mai răbdător, mai blând şi mai milostiv ca dânsul în toată eparhia.
Ajungând părinte duhovnicesc şi păstor al întregii Moldove, mitropolitul Dosoftei este cel dintâi aghiograf român, care s-a ostenit să hrănească sufletele credincioşilor cu cărţi de laudă Lui Dumnezeu şi cu vieţi de Sfinţi. Cel mai de preţ odor, la care ţinea foarte mult, erau moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, pe care mutându-le în Catedrala de la Iaşi, bunul păstor le păzea cu mare sfinţenie şi la vreme de primejdie făcea cu ele litanii prin ţară. În anii 1686 – 1687, fiind mare tulburare, mitropolitul a luat sicriul cu Sfntele Moaşte şi s-a dus cu ele în Polonia, la Zolkiev.
Acolo în ţară străină, a stat cuviosul cu ucenicii săi şapte ani, rugându-se ziua şi noaptea cu nădejdea întoarcerii în pământul străbun. Aşa ostenindu-se acest mare păstor, la sfârşitul anului 1693, s-a săvârşit în pace, departe de ţară, în pribegie, dându-şi sufletul în mâinile marelui Arhiereu Iisus Hristos.
