Joi, 21 noiembrie 2024 - 10:19:10
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Sfântul Mucenic Andrei Stratilat


19 august 2013

Acesta a trăit în vremea păgânului împărat Maximian, din părţile Răsăritului şi era în dregătoria ostăşească de stratilat, care înseamnă căpetenie de ostaşi, de unde-şi trage şi numele. Năvălind perşii în Siria, Antioh, căpetenie peste toată oştirea, l-a trimis pe Sfântul Andrei, împreună cu alte oşti împotriva duşmanilor. Acesta s-a rugat mult şi-i îndemna şi pe ostaşi să se roage, iar biruinţa le-a întărit multora credinţa în Hristos.

Fiind pârâţi lui Antioh, care era om rău la suflet, crunt la fire şi duşman neîmpăcat al creştinilor, acesta a poruncit să fie aduşi în faţa lui, Sfântul Andrei şi ostaşii, închinători ai Lui Hristos. Mărturisindu-şi credinţa, ostaşii au fost legaţi în lanţuri şi osândiţi să fie surghiuniţi în afară de hotarele Siriei, iar pe Sfânt l-au întins pe un pat de fier ars în foc, dar rămânând nevătămat, s-au gândit să-l osândească la moarte. Socotind însă, că nu este bine ca pe nişte ostaşi slăviţi şi viteji, să-i piardă în mijlocul poporului, a poruncit să-i lase liberi, hotărând să-i piardă, în taină, pentru alte pricini.

Văzându-se liberi, Sfântul Andrei şi ostaşii lui, au mers îndată în Cilicia şi s-au botezat, în credinţa Lui Hristos, dar aflând dregătorul a poruncit să li se taie tuturor capetele, prin sabie. Atunci, au primit cununa muceniciei peste două mii cinci sute de ostaşi, împreună cu Sfântul Andrei Stratilat, crezând în Hristos Dumnezeu.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro