În această lună în ziua a douăzeci şi nouă, pomenirea tăierii cinstitului cap al cinstitului slăvitului Prooroc înainte-mergător şi Botezător Ioan.

Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului a primit de la însuşi Domnul Hristos mărturia ca el era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie şi cel dintâi intre Profeţi. Pe când încă se afla în pântecele mamei sale, el a tresărit de bucurie în preajma lui Mesia pe care îl purta în ea Prea Sfânta Maică a Domnului. La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednică" (cf Evrei 11:38), se retrase în pustiu, acoperit cu o haină din păr de cămilă şi încins cu o curea de piele, aceasta semnificând stăpânirea tuturor pornirilor trupeşti. Regăsind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hrănea cu cosaşi şi cu miere sălbatică, şi îşi ţinea în contemplare mintea netulburată de grijile acestei lumi. În anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu în pustie, se duse în regiunea Iordanului, pentru a predica pocăinţa către mulţimile care veneau la el, atrase de viaţă să îngereasca. El îi boteza în apele Iordanului în semn de curăţire de păcatele lor, şi pentru a-i pregăti să îl primească pe Mântuitorul el îi îndrumă să facă mai curând roade vrednice de pocăinţă, decât să se laude că sunt fiii lui Avraam. Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea: "Glasul celui care strigă în pustiu. Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte, şi cele colţuroase, cai netede. Şi se va arăta slavă Domnului şi tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit". (Îs. 40:3-5).
Pentru că poporul se întrebă dacă nu era el Mântuitorul aşteptat de atâtea generaţii, Ioan le spuse: "Eu vă botez cu apă, dar vine altul mai mare decât mine, El vă va boteza cu foc şi cu Duh Sfânt". Curăţenia să şi dragostea sa pentru feciorie erau într-atât de mari încât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al cărui Înaintemergător fusese pus, ci chiar să Îl boteze în Iordan şi să fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.

Sfântul Ioan medita fără încetare la Cuvântul lui Dumnezeu şi le considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative în fata respectării Legii dumnezeieşti, a cărei desăvârşită întruchipare era viaţa sa. De aceea nu se temea să adreseze reproşuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de ruşine şi dezmăţat care, contrar Legii, se căsătorise cu Irodiada, soţia fratelui său Filip pe când acesta din urmă era încă în viaţă şi avusese cu ea o fată, Salomeea. Făcându-se mijlocitorul conştiinţei inveterate a pescarului, Profetul îi vorbea în numele lui Dumnezeu: "Nu îţi este îngăduit să ai ca soţie pe femeia fratelui tău". De aceea Irodiana nutrea în ea o ranchiună puternică împotriva lui Ioan şi voia să îl omoare; era însă împiedicată de Irod care îl proteja, ca bărbat drept şi sfânt, dar mai ales pentru că se temea de poporul pe care îl cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. În cele din urmă Irodiada cea perfida îşi atinse scopul şi făcu astfel încât Profetul să fie dus la închisoare în fortăreaţa din Macheronte. Când fu aniversarea zilei de naştere a regelui, în apropierea Paştilor, acesta invita pe notabilii regatului sau la un mare ospăţ, în timpul căruia toţi se dedară îmbuibării şi beţiei. Salomeea dansa cu voluptate în fata mesenilor acestui banchet al slavei deşarte, şi ea plăcu privirii desfrânate a tatălui său care îi jura să îi dea ca recompensă orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumătate din regatul său. La sfatul mamei sale, tânăra ceru să îi fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezătorul. Regele se simţi încurcat, dar din cauza jurământului sau, şi pentru a nu-şi pierde onoarea în fata invitaţilor, se decise să îl omoare pe Cel Drept. Sentita fu pe loc executată, un soldat îi taie capul Sfântului Ioan în închisoare şi îl aduse imediat, încă sângerând, pe un platou, în sala de ospăţ care adresa în tăcere reproşul sau faţă de slăbiciunea criminală a regelui. Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de a spune: "Mănâncă, o, mama, trupul celui care a trăit ca unul fără trup, şi bea sângele lui. Această limbă care nu înceta să ne facă reproşuri va tăcea de-acum pentru totdeauna".

Ucenicii Sfântului veniră să îi ia trupul şi merseră să îl îngroape în Sevastia apoi se duseră să îl înştiinţeze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moaştele Sfântului Înaintemergător fură regăsite în mod miraculor, pentru a răspândi harul asupra credincioşilor care li se închină.

Ioan BotezatorulAcest act sângeros pare să fi fost îngăduit de Dumnezeu pentru că după ce a fost Înaintemergătorul lui Hristos pe pământ, Sfântul Ioan Botezătorul să fie de asemenea în împărăţia morţilor şi să meargă să înştiinţeze pe morţii cei drepţi de speranţă în Mântuire, venirea apropiată a lui Mesia care trebuia să spargă prin Cruce porţile şi închizătorile Iadului.

Prin viaţa precum şi prin moartea sa, Înaintemergătorul rămâne de asemenea pentru toţi Creştinii un Profet şi un stăpânitor al vieţii spirituale. Prin comportamentul său ireproşabil, el îi învăţa să lupte până la moarte împotriva păcatului, nu numai pentru respectul dreptăţii şi ascultarea Legii lui Dumnezeu dar şi pentru a înainta în virtute şi curăţia inimii. Orice conştiinţă cizelată prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamănă deci cu Înaintemergătorul şi croieşte "căile Domnului" în sufletul care se căieşte, pentru a-i da cunoaşterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.