Cuviosul Simeon sihastrul s-a nevoit mai întâi în obştea Mănăstirii Bistriţa şi apoi s-a retras cu doi ucenici pe valea râului Pângăraţi, într-o mică poiană, lângă Muntele Păru. Acolo şi-a făcut chilie de lemn şi pământ şi a sihăstrit în aspră nevoinţă şi iubire de Dumnezeu 29 de ani, agonisind multe fapte bune şi mai ales rugăciunea, lacrimile şi darul înaintevederii.
Numele şi faptele Cuviosului, s-au făcut cunoscute tuturor şi însuşi, marelui domn Ştefan al Moldovei, care-l cinstea ca pe un mare rugător al său şi al ţării. Auzind că fericitul Simeon, nu are biserică să se roage Lui Dumnezeu cu ucenicii săi, a trimis pe pârcălabul de la Târgul Pietrei, cu meşteri şi bani şi a înălţat în poiana lui Simeon o biserică de lemn cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, alături de chilia cuviosului. Multă vreme acest schit s-a numit „Schitul lui Simeon”, iar mai târziu „Mănăstirea Pângăraţi”.
În această sihăstrie s-a nevoit Cuviosul, iar când turcii ardeau şi jefuiau totul, a părăsit schitul şi s-a stabilit la Mănăstirea Caşiva din Munţii Gurghiului, unde s-a săvârşit cu pace şi a fost îngropat cu cinste, de ucenici. Ştefan Voievod i-a luat Sfintele lui moaşte, într-o raclă cinstită şi le ţinea în visteria sa, în cetatea de scaun a Sucevei.
Rămânând schitul Cuviosului Simeon multă vreme fără egumen, a venit la Mănăstirea Moldoviţa un ieromonah şi dascăl învăţat, numit Amfilohie. Acesta a povăţuit Sihăstria lui Simeon timp de 52 de ani, mărind numărul călugărilor la 40 de rugători şi făcându-se tuturor părinte luminat şi sfânt.
Neavând schitul biserică încăpătoare, s-a rugat Cuviosul Amfilohie, multă vreme Sfântului Dimitrie să-i trimită un om milostiv pentru a-l ajuta să zidească o biserică nouă, din piatră. Pe la anul 1560, spune tradiţia, zăbovind domnitorul Alexandru Lăpuşneanu la Piatra Neamţ, i s-a arătat marele mucenic în vis şi i-a poruncit să zidească o biserică de piatră la Schitul lui Simeon. Aşa s-a înoit această sihăstrie, luând denumirea de Mănăstirea Pângăraţi.
