Acest Sfânt Mucenic a fost un mare dregător la curtea regelui perşilor, pe vremea creştineştilor împăraţi Onoriu şi Arcadie. Creştin de la strămoşi, de neam cinstit şi luminat, el îşi luase femeie creştină şi vieţuia în bogăţie şi în cinste, fiind foarte iubit de regele său.
Toate acestea erau mare primejdie pentu suflet şi a avut prilejul să vadă singur cât de uşor poate cădea în păcat cel ce se lipeşte prea mult de comorile împărăteşti. Înşelându-se cu toate aceste cinstiri, când regele a deschis război contra creştinilor, Iacob a căzut de la credinţa în Hristos şi a adus jertfe idolilor, închinându-se lor împreună cu regele.
Aflând de această cădere, mama şi soţia lui s-au îndepărtat de el, arătându-i, prin scrisori greul păcat săvârşit şi, că a ales mai mult dragostea împăratului, decât dragostea Lui Hristos, iar pentru o slavă trecătoare a ales osânda ruşinii veşnice.
Pentru aceste cuvinte, umilindu-se cu sufletul, Sfântul s-a depărtat de legea împăratului şi îşi plângea păcatul, că s-a despărţit de Hristos. Venind înaintea acestuia, a mărturisit credinţa, fapt pentru care a fost aspru chinuit, tăindu-i-se fiecare încheietură a trupului, una câte una şi la urmă capul. Aşa a luat fericitul Iacob cununa cea nestricăcioasă a nevoinţei pentru Hristos.
