Cuviosul Părinte, din tinereţe a ales viaţa monahicească şi fiind plăcut Lui Dumnezeu prin fapte bune, a fost ridicat la scaunul arhieresc din Calcedon. În zilele sale s-a dovedit a fi păzitor al pravilelor rânduite de Apostoli şi de Sfinţii Părinţi, bun păstor în sporirea dreptei credinţe. Fiind milostiv îi miluia pe cei săraci, din munca sa, îi hrănea pe cei flămânzi, îi hrănea pe cei goi, îi primea pe străini, era apărător al văduvelor, tată al orfanilor şi celor nenorociţi, mângâietor prin cuvânt şi prin faptă.
Când s-a pornit prigoană împotriva Sfintelor Icoane, pe vremea împăratului Leon Armeanul, Cuviosul Nichita s-a dovedit aprig apărător al credinţei, mărturisind pretutindeni că icoanele sunt vrednice de cinstirea creştinilor şi că alungarea lor din biserică este o grea rătăcire. Pentru râvna lui a fost scos din scaun şi osândit la batjocură şi la un îndepărtat surghiun, iar după multe suferinţe, izgoniri şi chinuri s-a mutat cu bucurie la Domnul, statornic în mărturisirea lui până la capăt.
