Aceşti Sfinţi Mucenici, Chir şi Ioan, au trăit în zilele împăratului Diocleţian (284-305). Fericitul Chir era din Alexandria Egiptului şi ajunsese, cu darul Lui Dumnezeu şi după multă învăţătură, doctor iscusit, încât tămăduia bolile trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor, neluând plată, ci binevestind credinţa. Pornindu-se prigonă împotriva creştinilor, a fost pârât şi Sfântul Chir la dregătorul cetăţii. Atunci el s-a înstrăinat de ţara părinţilor lui şi s-a dus în Arabia, intrând în viaţa pustnicească, făcând minunate tămăduiri şi aducând nenumărate suflete la închinarea Lui Hristos.
În vremea aceea, în Ierusalim era un credincios numit Ioan. Acesta lăsând dregătoria ostăşească ca să trăiască în smerenie şi în mare curăţenie trupească, a pornit în căutarea Sfântului Chir. Ucenic al acestuia îl însoţea şi-l ajuta în apostoleasca lui lucrare. Întinzându-se prigoana, a fost prinsă şi o femeie creştină, Atanasia, împreună cu cele trei fiice ale ei. Temându-se Sfinţii Chir şi Ioan că femeile se vor îngrozi de chinuri şi se vor lepăda de credinţă, au mers la temniţă să le îmbărbăteze şi să le îndemne să stea tari, mărturisindu-l pe Hristos. Aflând de această faptă, dregătorul cetăţii, i-a prins şi după chinuri grele văzându-le îndrăzneala şi credinţa, a poruncit să li se taie capetele.
După mulţi ani, pe când domnea împăratul Teodosie cel Tânăr, prin dumnezeiască poruncă, moaştele Sfinţilor Chiril şi Ioan au fost duse la locul numit Manutind, întru odihnă, cuvenită lor, pentru toate suferinţele primite cu răbdare.
