Aceştia au trăit pe vremea lui Maximian (286 – 305), fiind romani de neam şi dregători de frunte în armata împărăţiei, pentru priceperea şi vitejia lor. În taină, ei erau creştini, crezând în Iisus Hristos şi sârguindu-se să-i placă Lui, prin viaţa lor cea sfântă.
Pârâţi fiind că se leapădă de cinstirea zeilor, au fost poftiţi de împărat să aducă, împreună cu dânsul, jertfă în capiştea lui Zeus. Toţi priveau să vadă dacă vor intra, dar când a intrat împăratul, robii Lui Hristos, Serghie şi Vah au rămas afară. Când au fost siliţi să se închine la idoli, ei au zis: „Avem un Dumnezeu în cer, nemincinos, adevărat şi viu. El nu este nesimţitor ca idolii voştri, noi Aceluia ne închinăm”.
Nevoind să renunţe la dreapta credinţă, li s-au luat toate hainele şi podoabele cele de preţ şi îmbrăcându-i în veşminte femeieşti, i-au purtat în lanţuri pe uliţele cetăţii, în semn de batjocură. Au fost trimişi apoi, tocmai în Antiohia Siriei şi acolo fiind bătuţi de moarte, Sfântul Vah şi-a dat sufletul Domnului, din pricina bătăii, iar Sfântului Serghie, după multe chinuri, i s-a tăiat capul. Printr-o ascunsă rânduială, capetele acestor Sfinţi Mucenici se află astăzi la mitropolia din Craiova, aduse de la Argeş.