În această lună, în ziua a doua, pomenirea aducerii moaştelor Sfântului întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan.
Istorisirea acestei aduceri a moaştelor Sfântului Arhidiacon Ştefan este aceasta:
Sfântul StefanTrecând multă vreme după mucenicia ce a luat sfântul pentru Hristos, şi fiind împărat întâiul între împăraţii creştineşti, Sfântul Constantin, dacă s-a umplut toată lumea de linişte şi de pace, s-a arătat comoara cea scumpă a moaştelor întâiului mucenic. Căci un om oarecare din satul unde erau ascunse în pământ moaştele întâiului mucenic, bătrân la vârsta şi cu vrednicia preot, şi cucernic cu viaţa, anume Luchian, a văzut vedenie, în care i se arată de trei ori întâiul mucenic. Deci preotul a descoperit vedenia episcopului Ioan, care, umplându-se de bucurie şi mergând la locul acela cu clerul cetăţii, şi săpând, au aflat racla în care erau sfintele moaşte. Şi îndată s-a făcut cutremur şi a ieşit bună mireasmă, care a umplut pe cei ce erau acolo; iar glasuri de îngeri ziceau: "Slava întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace întru oameni bunăvoire".
Îndată patriarhul Ierusalimului cu alţi doi episcopi şi cu clerul şi cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaşte, le-au aşezat în sfântul Sion, cu lumini şi cu cântări şi tămâieri, şi cu cinstea ce se cădea. După aceea s-a zidit sfântului o biserică în aceeaşi cetate de un oarecare Alexandru, boier de sfat, care rugând foarte mult pe arhiereu a luat moaştele sfântului şi le-a pus acolo cu toată cinstea. Dar încă nu trecuseră cinci ani după mutarea aceea, şi îmbolnăvindu-se boierul acela spre moarte, şi-a făcut un sicriu de chiparos asemenea cu al sfântului, şi punându-l lângă acela, când a răposat a fost pus în el.
După aceea, peste opt ani după moartea lui Alexandru, fiind împărat creştinilor sfântul şi marele Constantin, şi patriarh Constantinopolei Mitrofan, femeia lui Alexandru, cu numele Iuliana, fiind îndemnata de mulţi ca să se mărite iarăşi, din pricina averii şi frumuseţii ei, ca să nu ajungă să facă una ca aceasta, s-a gândit să ia trupul bărbatului ei şi să se ducă în patria ei şi la tatăl său la Constantinopol. Dar, fiind cuprinsă de oarecare pronie dumnezeiască a lăsat sicriul bărbatului ei şi, vărsând multe lacrimi, a luat racla sfântului. Şi punând racla cu sfintele moaşte pe un pat şi încărcându-l pe un asin, şi-a făcut calea ei. Şi toată noaptea se auzeau cântări dumnezeieşti de îngeri şi locul acela se umplea de bun miros, ca şi cum s-ar fi fost vărsat mult mir, iar duhurile cele viclene plângând, strigau: "Vai nouă, ca Ştefan trece prin mijlocul nostru, chinuindu-ne".
De aceea, sosind la Ascalona, cetatea de lângă mare, şi aflând corabie şi tocmind-o cu 50 de galbeni de aur, au pornit la drum. Însa este cu neputinţă a scrie şi a povesti pe scurt câte minuni şi semne s-au făcut în acea călătorie.
Iar dacă au sosit la cetatea împărăteasca, şi a auzit împăratul aceasta, şi cele despre femeia lui Alexandru, au adus-o înaintea împăratului şi a spus cu amănuntul toate. Atunci şi iubitorul de Ortodoxie împărat, auzind acestea şi umplându-se de bucurie şi de veselie, a poruncit arhiereului să iasă înainte cu tot clerul şi cu poporul şi să aducă cu toată cinstea şi evlavia pe sfântul la palatul împărătesc.
Din minunile ce s-au făcut atunci vom spune una: Au tras catârii carul în care era racla cu sfintele moaşte, până ce au sosit la locul ce se cheamă Constandiane, unde s-au oprit. Iar unul dintre catâri grăi cu glas omenesc: "Pentru ce ne bateţi? Că aici trebuie să fie aşezat sfântul". Aceste graiuri dacă le-au auzit arhiereul, şi toată adunarea poporului, au dat lauda lui Dumnezeu cu mare glas. Încă şi binecredinciosul împărat auzind acestea, s-a minunat şi îndată a zidit o sfânta biserică întâiului mucenic în locul acela, întru slavă şi lauda Domnului nostru Iisus Hristos şi a Sfântului Său Arhidiacon Ştefan.
Alte icoane de-ale sfântului întâi-mucenic şi arhidiacon Ştefan.
Tot în această zi, pomenirea aflării moaştelor Sfinţilor Mucenici Maxim, Dada şi Chindilian de la Durostorul.
Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Maximian, în oraşul Rodostol în latură a doua a Misiei. Deci stând ei înaintea ipatului Tarchinie, şi nevrând să jertfească idolilor, au fost bătuţi; şi fiind aduşi la locul ce se numeşte Ozovia, li s-au tăiat capetele, în ziua de 13 aprilie. Şi mulţi ani fiind neştiuţi, s-au descoperit prin înger cinstitele lor moaşte, în ziua de 2 august. Iar acum moaştele se afla în locaşul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, la locul ce se zice al lui Viglentie.
Tot în această zi, pomenirea târnosirii dumnezeieştii biserici a Sfântului Măritului Apostol şi Evanghelist Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, aproape de sfânta biserică cea mare, la Constantinopol.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Focă.
Tot în această zi, pomenirea binecredinciosului împărat Iustinian, în biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol.