Vineri, 29 martie 2024 - 1:26:11
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop


13 septembrie 2014

Unul dintre marii sihaştri de la Prislop, care a rămas în evlavia credincioşilor din Ţara Haţegului, este şi Cuviosul Ioan de la Prislop, cinstit în tradiţia locală cu numele de „Sfântul Ioan de la Silvaş”. El era localnic din satul Silvaşul de Sus, fiu de părinţi foarte credincioşi. Renunţând la căsătorie din marea sa dragoste pentru Hristos, fericitul Ioan intră în obştea mănăstirii Prislop pe la sfârşitul secolului XV.

Nevoindu-se aici, mulţi ani în aspre osteneli, precum: post îndelungat, rugăciuni neîncetate, lacrimi, privegheri, ascultare şi sporind mult în sfinţenie, Cuviosul Ioan s-a retras în munte, la desăvârşita linişte, pe valea pârâului Silvuţ. Aici, la un kilometru mai sus de mănăstire, în malul stâncos şi adânc al pârâului, marele sihastru şi-a săpat singur cu dalta, o mică chilie ce se păstrează şi astăzi, fiind cunoscută sub numele de „Casa Sfântului”.

În această peşteră, s-a nevoit Cuviosul Ioan, luptându-se cu bărbăţie, cu ispitele diavolilor, căci uneori îl luptau cu somnul, alteori cu dureri de trup şi năluciri de tot felul, cu duhul desfrânării, cu părerea de sine şi cu duhul slavei deşarte. Fericitul sihastru, întărindu-se cu semnul Sfintei Cruci, cădea la rugăciune cu mâinile înălţate la cer şi nu se ridica până nu-i alunga pe demoni.

Văzând diavolul că este mereu biruit, prin rugăciune, a reuşit să-l ucidă într-un chip ca acesta: pe când cuviosul îşi săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei, un om înarmat, fiind la vânătoare, l-a împuşcat cu îngăduinţa Lui Dumnezeu, crezând că e o fiară. Astfel şi-a dat duhul, ca un mare sihastru, martir si rugător neadormit, iar sufletul lui este numărat în ceata sfinţilor şi se roagă pentru mântuirea noastră.

Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, a fost canonzat la 20-21 iunie, 1992, şi se prăznuieşte la 13 septembrie.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro