Duminică, 24 noiembrie 2024 - 11:14:18
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul


3 octombrie 2013

Sfântul Dionisie s-a născut în Atena şi făcea parte dintre bărbaţii de frunte ai Areopagului, adică din sfatul înţelepţilor cetăţii. Din copilărie, deprinsese învăţătura înţelepciunii greceşti şi dorind să o ştie mai desăvârşit, s-a dus şi în părţile Egiptului. Întorcându-se la Atena, Sfântul s-a căsătorit şi la 25 de ani, ocârmuia cetatea şi poporul, cu pricepere şi cu cinste.

Când Sfântul Apostol Pavel a mers la Atena, Dionisie ascultându-i cu luare aminte cuvintele, le-a pus în inima sa, răspunzând îndemnului adresat de Apostol: “…Dumnezeu a înviat din morţi şi s-a suit la ceruri. În Acesta să crezi, frate Dionisie, pe acesta să-L cunoşti şi Lui să-i slujeşti; adevăratului Dumnezeu Iisus Hristos”.  Lăsându-şi femeia şi copiii, Dionisie s-a botezat şi s-a lipit de Pavel, urmându-i timp de trei ani şi învăţând de la el, tainele Lui Dumnezeu. Ca episcop, a păstorit biserica Lui Dumnezeu din Atena cu multă roadă, dar a dorit să propovăduiască Evanghelia şi în alte ţări, pătimind până la sânge pentru numele Domnului.

Mergând în Galia, Sfântul s-a făcut apostolul acelui ţinut şi a întors mult popor de la idoli, la Dumnezeu, în cetatea Parisului, zidind acolo şi o biserică, din milostenia credincioşilor şi săvârşind Jertfa cea fără de sânge. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, Dionisie, împreună cu prietenii lui de lucru: Luchian episcopul, Rustic preotul şi Elefterie diaconul, au fost prinşi, dar ei şi-au mărturisit credinţa lor zicând: “Creştini suntem şi un Dumnezeu avem, care este în ceruri, pe Acela Îl cinsitm , iar idolilor nu jertfim”.

Puşi la chinuri şi rămânând nestrămutaţi în credinţă, li s-au tăiat capetele. Tradiţia spune că la tăierea capului său, în cetatea Parisului, Sfântul Dionisie a mers câţiva paşi, ţinându-şi în mâini capul său tăiat şi l-a încredinţat ca pe un odor, în mâinile unei femei credincioase, Catula, spre uimirea ucigaşilor săi. Aşa a pătimit Sfântul, la al nouăzecilea an al vieţii sale.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro