Aceşti Sfinţi au fost fraţi gemeni şi aveau meşteşugul de tăietori în piatră, pe care îl învăţaseră de la Sfinţii Proclu şi Maxim, mărturisitori de Hristos. Mai întâi, au fost ucişi pentru credinţă, învăţătorii lor şi apoi, ei s-au făcut moştenitori ai cununilor muceniceşti, pătimind pe vremea lui Licon, dregătorul Iliricului.
Începutul pătimirii lor a fost din nişte pricini ca acestea: Un oarecare stăpânitor, din alt ţinut, l-a rugat pe Licon să-i trimită nişte iscusiţi ziditori în piatră, ca să ridice zeilor păgâni o frumoasă capişte. Fiind trimişi aceşti Sfinţi, ei au zidit capiştea, iar preţul pentru osteneală îl împărţeau săracilor, învăţându-i şi sfânta credinţă în Hristos. Au adus la credinţă şi un slujitor idolesc, împreună cu fiul său, căruia sărindu-i o bucăţică de piatră în ochi, când lucrau Sfinţii, i-au tămăduit suferinţa, prin rugăciuni şi făcând semnul crucii.
După puţine zile, Sfinţii lucrători, având ajutor la lucru pe Îngerul Lui Dumnezeu, au sfinţit capiştea şi n-au lăsat-o ca locuinţă a idolilor, ci au umput-o de minunată strălucire, slăvind preasfântul nume al Domnului. Punând într-însa cinstita Cruce şi adunând aproape trei sute de fraţi săraci, au făcut cântare de toată noaptea şi atunci, a venit o lumină a slavei cereşti, umplându-i pe toţi de bucurie. Apoi, fraţii au mers în lăcaşul unde erau pregătiţi idolii şi i-au lovit, sfărmându-i în bucăţi.
Aflând stăpânitorul, de toate acestea, i-a prins pe Sfinţi şi pe toţi cei împreună cu dânşii, pe săraci arzându-i de vii, iar pe ei, bătându-i cumplit şi încercând să le zdruncine credinţa. Aflându-i neclintiţi, i-a aruncat într-un puţ adânc şi i-a acoperit cu pământ. Rugându-se Lui Dumnezeu pentru cei ce aveau să le facă pomenirea, pentru bunastarea lumii şi pentru încetarea prigoanei şi-au dat sufletele. După mulţi ani au fost scoase cinstitele lor moaşte din puţ şi aşezate cu cinste în racle, care izvorau miruri şi tămăduiri celor ce se apropiau de ele şi au fost aduse, cu mare cinste la Constantinopol, întru slava Lui Hristos.
