Acest cuvios a fost de neam din Cilicia. Îndrăgind viaţa sihăstrească, s-a dus în cetatea Gavalon şi a aflat un loc înalt pe care se găsea un altar închinat demonilor şi acolo şi-a făcut o mică colibă, nevoindu-se cu posturi, privegheri şi rele pătimiri. Dorind osteneali mai mari, şi-a lăsat coliba, şi-a făcut o chilie mică, care nu era pe măsura trupului său şi a intrat într-însa, stând cu faţa lipită de genunchi.
Venind odată la el fericitul Teodoret, episcopul Ciprului l-a întrebat care este pricina acestui fel de petrecere. El a răspuns: ,,Eu, fiind supus la multe păcate şi temându-mă de chinurile cele înfricoşătoare, am aflat acest chip de vieţuire, meşteşugind osteneli pe măsura trupului, ca să uşurez greutatea celor ce mă aşteaptă. Căci acelea sunt mai cumplite, nu numai cu mărimea, ci cu însăşi lucrarea lor, fiindcă sunt fără de voie; iar ceea ce se face fără de voie este lucru foarte amarnic; căci lucrul cel de voie, deşi plin de osteneli, mai puţină durere aduce, fiindcă osteneala este de voie, iar nu silnică.
Deci, dacă voi uşura cu aceste mici dureri pe cele aşteptate, mare câştig voi culege de aici". Locuitorii ziceau că multe minuni se făceau prin rugăciunea Sfântului şi cei care trăiseră în păgânătate, s-au lepădat de înşelăciunea lor şi au primit strălucirea dumnezeieştii lumini. Folosindu-se de ei, cuviosul a surpat altarul demonilor şi a ridicat o sfântă şi măreaţă biserică şi astfel nevoindu-se sihăstreşte, s-a mutat la Domnul.
