Acest Sfânt a trăit în Grecia, pe vremea păgânului împărat Decius, iar dregător era Antipatros, om rău şi hain la suflet, care vărsase mult sânge creştinesc. Sfântul Miron era de neam bun, cu obiceiuri bune, având dragoste de Dumnezeu şi de oameni. În ziua Naşterii Domnului, Antipatros a intrat în biserica unde slujea Sfântul, ca să-i prindă pe creştinii adunaţi acolo şi să-i dea la chinuri.
Fără să se înspăimânte, l-a certat pe dregător prin cuvinte pline de părintească dojană, pentru cruzimea şi fărădelegile lui. Mâniindu-se, prigonitorul a poruncit ostaşilor de l-au prins pe preot şi l-au dus la locul unde se făcea schingiuirea creştinilor.
L-au chinuit cumplit, cu grele şi înfricoşătoare chinuri, spânzurându-l pe lemnul de osândă, strujindu-i trupul cu pieptene de fier şi arzându-i rănile cu tăciuni aprinşi. L-au silit, apoi, să treacă prin văpaia focului şi s-a păzit Sfântul, cu darul Lui Hristos, fără vătămare, ba, încă, se vedeau şi Sfinţii Îngeri înconjurându-l pe el şi focul prefăcându-se în răcorire.
Îl sileau să se închine la idoli, dar Sfântul, nesupunându-se, dregătorul a poruncit să fie chinuit cu şi mai mare cruzime şi l-au dat fiarelor spre mâncare. Văzând că Sfântul s-a păzit nevătămat, dregătorul şi-a luat viaţa singur, ruşinat de răbdătorul de chinuri al Lui Hristos.
Dus în cetatea Cizicului, i s-a tăiat capul şi aşa, luând cunună mucenicească, a intrat Miron, preotul, în bucuria Domnului, dându-şi sfântul său suflet în mâna Lui Dumnezeu.
