Acesta era fiul lui Amatie, iar mama lui rămânând văduvă, îşi ducea viaţa în partea Sidonului, ea fiind văduva aceea care a hrănit, din sărăcia ei, pe Ilie Prorocul, în vremea foametei. Atunci când acesta stătea în casa aceea, fiul văduvei, Iona s-a întâmplat să se îmbolnăvească şi să moară, iar prorocul a făcut minunea, înviindu-l. Ridicându-se în vârstă, Iona petrecea făptuind cele bune şi plăcute Lui Dumnezeu şi atât de neprihănită îi era viaţa, că a fost învrednicit cu darul prorocirii despre patimile Domnului şi pustiirea Ierusalimului.
Plăcut fiind, a primit de la Domnul poruncă, astfel: Scoală-te, mergi în cetatea Ninivei şi propovăduieşte acolo, că strigarea răutăţii ei ajuns-a la Mine!... Cuprins de spaimă, s-a sculat şi a fugit la Tars, ca să se ascundă, suindu-se pe o corabie. Ca să-i dovedească puţinătatea sufletului, Domnul a ridicat furtună cumplită şi s-a dovedit că mânia porneşte de la păcatele lui Iona şi atunci le-a cerut celorlalţi să-l arunce în mare.
Aici a fost înghiţit de un chit, în pântecele căruia a stat trei zile. Prin pronie dumnezeiască a fost vărsat pe ţărm, s-a închinat Lui Dumnezeu, primind aceeaşi poruncă şi strigând că cetatea Niniva se va prăpădi. Auzind acestea, poporul a intrat în post mare, îmbrăcându-se toţi în sac, lucru făcut şi de împărat, care a stat pe cenuşă şi a poruncit tuturor ca nimeni să nu guste nici măcar o picătură de apă. Văzând Dumnezeu căinţa lor adevărată, i-a miluit şi n-a mai adus asupra lor relele prorocite de Iona, care striga către Domnul: „Ruşine mare s-a lăsat asupra mea, Doamne, cuvintele mele rămânând de ocară... Mai bine este mie să mor decât să mai trăiesc”. Atunci Domnul l-a dojenit şi auzind dojana, Iona a ieşit din Niniva, împreună cu mama sa, călătorind în Asiria, unde s-au aşezat.
Dând slavă Lui Dumnezeu şi mergând în căile Lui, a fost îngropat cu mare cinste, iar aceasta s-a petrecut, cu opt sute de ani, inaine de venirea Lui Hristos.
