Anul duhovnicesc cuprinde cununa Duminicilor, cununa sărbătorilor Domnului Iisus Hristos şi cununa sărbătorilor Sfinţilor. Cea dintâi mare sărbătoare din cununa Sfinţilor de peste an, este sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, care este sfinţenia omenească cea mai înaltă, cunoscută şi cinstită în biserică.
Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se trăgea din neam împărătesc şi cu toate că-şi ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor, era defăimat că nu avea copii. Mâhnindu-se la inimă, el în munte, iar femeia lui Ana în grădină, se rugau cu lacrimi Lui Dumnezeu, Care ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. A fost un copil dorit, rodul rugăciunilor, lacrimilor şi frângerilor inimilor părinţilor ei, rodul îndurării Lui Dumnezeu, dobândit prin rugăciune. Pe umeri cu o chemare dumnezeiască şi anume chemarea de a fi mamă, a dat trup de om Lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Aşa a venit pe lume aceea ce a fost, este şi va fi, fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernică ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii noastre, a tuturor, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât Serafimii, căreia, rugându-ne, îi zicem: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin”.
