Această fecioară era din Tarsul Ciliciei şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian, fiind fiica unei femei văduve, păgână cu credinţa, dar de neam bun. Pelaghia era minunată la frumuseţe, înţeleaptă şi plină de frica Lui Dumnezeu, iar fiul împăratului se logodise cu ea.
Auzind de la creştini despre Iisus Hristos, s-a aprins de dragostea Lui şi a primit cu râvnă şi bucurie de la o slujnică a ei, creştină în ascuns, lumina cea dătătoare de viaţă a Evangheliei. Având ea un vis minunat cu un episcop ce boteza, s-a învoit de la mama sa să meargă să o vadă pe o doică a ei, dar în ascuns, s-a dus la episcopul creştinilor şi mărturisindu-i credinţa, prin taina Sfântului Botez s-a creştinat. Mirelui său i-a trimis vestea că nu poate să-i fie soţie pentru că şi-a închinat viaţa Mirelui ceresc.
Fiul împăratului şi-a pus capăt zilelor, din întristare, iar tatăl său, trimiţând ostaşi au adus-o pe fecioară la el. Neputând să o întoarcă de la credinţa Lui Hrisots, a poruncit să aprindă un bou de aramă şi s-o arunce în el. Aşa Sfânta Pelaghia a luat cununa muceniciei, în ziua de 4 mai.
